Pentru studentii la jurnalism si nu numai Iulie 26, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Recomandarile mele , trackbackAm citit la Bradut Ulmanu pe blog un text despre examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism (stat) si candidatii care se avanta spre aceasta meserie. Am considerat ca merita sa fie citit de cat mai multi aspiranti la jurnalism, de studentii si chiar de ziaristi care activeaza deja in redactii. Comentariile articolului lui Bradut sunt, de asemenea, extrem de utile si interesante. Dati un click aici si lecturati! Daca aveti idei despre cum ar fi mai bine sa se organizeze un examen de admitere, pe ce sa se puna accentul, nu ezitati sa lasati un comentariu. Nu faceti, insa, greseala sa confundati creativitatea unui jurnalist cu inventarea unei stiri!
Comments»
Reiau comentariue de la textul lui Bradut Ulmanu
Maaama ce text lung si comentarile pe masura.
Eu sunt consumator de media si am cateva observatii.
Ideile trebuie sa fie clar formulate, si concise.
“Precizia gandirii face (si este ea insasi) acea a cuvantului.” spune (M.P. Musorgski)
In cazul de fata se face o confuzie intre imaginatie, creativitate si explorare.
Un jurnalist ca sa fie cat mai obiectiv trebuie sa exploreze toate variantele, sa redea toate aspectele posibile din cat mai multe unghiuri de vedere, pentru ca informarea sa fie completa si corecta.
Eu il vad pe jurnalist ca pe un sahist, care ia in calcul toate mutarile posibile. Deosebirea este ca sahistul alege una, pe cand jurnalistul trebuie sa prezinte cat mai multe aspecte, si pe cele esentiale daca nu pe toate.
In concluzie jurnalistul trebuie sa aiba o gandire explorator, analitica, dar si sintetica sa nu se piarda in amanunte, sa vada si sa extraga esenta.
Un candidat la jurnalism si un jurnalist, nu trebuie sa fabuleze, trebuie sa exploreze, si atunci creativitatea lui nu trebuie sa fie de natura emotionala, trebuie sa fie de natura logica.
Astept comentarii la comentariu.
Foarte corecte observatiile tale, Gheorghe. Creativitatea trebuie sa fie de natura logica, iar in unele cazuri, menita sa produca emotie. E cazul unui reportaj bun. Sau a paginarii unui subiect la tabloid, a carui reteta e sa produca emotie, sa rascoleasca sentimente.
Se recurge la arta, la emotii cand vrei sa intaresti o idee, sa manipulezi consumatorul, deci emotia este scopul arte.
Jurnalismul ar trebui sa fie mai aproape de stinta.
Informarea presupune obiectivitate si atunci jurnalistul nu ar trebui sa faca uz de talentul artistic ca sa provoace emotie.
Emotia deformeaza perceptia evenimentului.
Avertizez, voi fi lung.
Nu ştiu de ce am impresia că un concept născut dintr-o nevoie socială începe să evolueze până devine de necunoscut şi, când ajunge “suficient de matur”, nu mai serveşte scopului său iniţial, ci doar propriei sale vieţi şi voinţe şi a unei voinţe economice suplimentare, rentabilitatea.
Jurnalul a fost creat ca un mijloc de a informa cetăţenii despre ce se întâmplă în ţară. Punctul central al unui jurnal era evenimentul care influenţa viaţa tuturor.
Primele jurnale din lume, deja probabil că au trecut milenii de atunci, se ocupau cu răspândirea sistemului legal. Evident, jurnalele erau răspândite prin locurile unde cititul nu era chiar rar, adică Imperiul Roman, China… “Lume, lume, se aduce la cunoaşterea a tot omul că…”
Ce însemna deci jurnalist? Un om care comunică, în scris, informaţii esenţiale.
Din punctul meu de vedere, ziaristul ar trebui să aibă două capacităţi. Prima capacitate este să ajungă la sursa de informare, cea de a doua capacitate este să transmită prin scris, cât mai exact, informaţia directă şi indirectă (adică informaţia afectată de modul său de percepţie) la care are acces.
Jurnalistul zilei de astăzi suferă în cea de a doua parte, nu ştie să transmită informaţia fără să o altereze, dar şi informaţia indirectă este alterată, pentru că modul obiectiv şi partizan al ziaristului de astăzi contorsionează până şi forma în care informaţia este percepută.
Dacă există o suferinţă la a doua parte, la prima parte este un pic de dezastru la marginea haosului. Ziariştii au două căi de informare, informarea acreditată, unde cineva vorbeşte şi el notează, şi informarea de pe stradă, pe culoare, la ieşirea instituţiei…
Vă este cunoscută zicerea… “Guvernul a reglementat astăzi printr-o Hotărâre de Guvern modalitatea de a…” N-ai să vezi un ziarist care spune Hotărâre de Guvern nr. cutare din data cutare… şi să dea şi un citat din ea. De ce? Pentru că asta ar înseamna o informare în plus, ar însemna să aibă Hotărârea în mână, să o citească, să o înţeleagă… ori e mult mai simplu să creadă pe cuvânt pe cel care comunică la finalul şedinţei de Guvern informarea succintă de presă, o sinteză cu ceea ce vrea Guvernul să transmită, nicidecum realitatea. Vorbeam acum câteva săptămâni cu un parlamentar şi am constatat o chestiune care m-a cutremurat. Un parlamentar nu are absolut nici un privilegiu faţă de omul obişnuit, el ia contact cu Ordonanţa sau Hotărârea când ajunge la Monitorul Oficial, chiar din Monitorul Oficial, asta, desigur, dacă se interesează. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cei de la Guvern nu înştiinţează parlamentul de ce face, parlamentul îşi ia singur informaţia dat fiind că Monitorul Oficial este în subordinea Camerei Deputaţilor (bine măcar că este aşa). Oamenii aceştia nu comunică în nici un fel, dar cu atât mai importantă este presa, mai ales cea de tip jurnal, care trebui să fie persuasivă şi să culeagă informaţia, mai ales acest tip de informaţie, chiar dacă nu vorbim de ceva vandabil (astăzi interes public este ce a mai făcut Sexy Brăileanca şi nu o Ordonanţă care schimbă radical viaţa tuturor).
Personal de aceea m-am bucurat când careul Mirela Neag, Marius Mărgărit, Cristi Scutaru şi Cătălin Tolontan au făcut o investigaţie pe documente şi nu pe surse şi supoziţii. Chiar îmi era dor de aşa ceva. Documentele au făcut de fapt totul, de aia articolele lor erau beton, de aia Comisia Parlamentară a avut un oarecare succes pescuind o demisie.
Ei bine, iată de ce cred eu că un “examen de jurnalist” ar trebui să reflecte, pe lângă capacitatea de a compune o ştire, şi capacitatea de a culege informaţii, de a a ajunge în poziţie luării unui interviu, de a găsi informaţia în spaţiul informaţional.
Gheorghe, am facut precizarea clara. Nu ma refeream la stirea de presa, la o ancheta, la un articol politic sau economic. Informarea e informare. Reportajul, prin definitie, implica subiectivitatea jurnalistului si este menit sa creeze emotii, ca si fotografiile care-l insotesc.
Simona, eu consider jurnalism, investigarea, analiza si informarea.
Reportajul si tabloidele tin de arta.
Ca ele se transmit prin mass-media ca suport de comunicare e adevarat, dar repet nu le consider jurnalism tocmai pentru ca recurg la emotional.
Gheorghe, tu nu le consideri, dar ele sunt jurnalism! Reportaj nu poate scrie orice jurnalist, la fel si un interviu bun nu-l poate face oricine. Tabloidul contine si informare, doar ca cititorii sunt fascinati de intamplarile din viata vedetelor, stirile de magazin preluate din presa straina si fetele de la pagina 3 sau 5. si trec usor cu vederea partea serioasa a ziarului. In opinia mea, un om ar trebui sa citeasca neaparat un ziar quality, pentru a fi informat si a intelege ce se intampla in viata lui, iar pentru distractie, un tabloid.