Ce naiba se intampla in spatele usilor inchise? Ne va spune Basescu sau Voiculescu? Noiembrie 29, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Dezbaterea de duminica, Presedintele nostru , 14commentsHai ca se intampla lucruri interesante in lumea politicienilor nostri! In lumea lor, fiindca, va e clar acum, ca traim in spatii separate. Din lupta lor, poate aflam si noi ce se intampla in spatele usilor inchise. Asta mi-a trecut prin gand atunci cand am citit scrisoarea trimisa de Dan Voiculescu (mogulul Partidului Conservator) lui Traian Basescu (boss-ul PDL, candidat la presedintie), scrisoare care face trimitere la intalnirea celor doi la Grivco. Stiti care intalnire! Aia abia recunoscuta acum de Traian Basescu. Cititi scrisoarea si spuneti-mi daca, in curand, adresantul ne va dezvalui ce naiba s-a intamplat acolo si ce voia a treia persoana?
Scrisoare deschisă către Traian Băsescu.
Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!
Dragă Traiane, Traian Băsescu.
Mă adresez aşa, mai puţin protocolar, nu preşedintelui României, ci politicianului care candidează acum la funcţia supremă în stat.
La fel ca toţi românii, am observat şi eu că ai dezvoltat o obsesie în ceea ce mă priveşte. Reuşeşti performanţa, deloc uşoară, de a-mi rosti numele de cel puţin 7-8 ori în orice intervenţie publică, indiferent de context sau de subiectul dezbătut.
În aceste condiţii, trebuie să admiţi şi tu, ai o problemă.
Sigur, nu puţini cred că eşti sfătuit să interpretezi un rol care, poate, ţi-ar suplimenta şansele electorale. Recunosc cinstit, eu nu cred în această variantă.
Intensitatea privirii tale, voluptatea pronunţării obsesive a numelui meu mă determină să cred că situaţia ti-a scăpat de sub control. Eşti posedat de idee, te macină, te consumă, te epuizează. Şi rezultatele se văd: ţi-ai pierdut tonusul, te descurci tot mai greu, ai obosit.
Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!
În 2004 ai venit la Grivco să negociem. Erai împreună cu Teodor Stolojan şi, spui tu, „cu căciula în mână”. Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă. Sigur, înţeleg că dacă se fac în lipsa presei, dar în prezenţa lui Traian Băsescu, negocierile, chiar şi la Grivco, sunt transparente şi în interesul românilor.
Îmi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci.
Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi să-mi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire? Am observat că tu eşti foarte sensibil la asemenea detalii.
Aş întreba presa, dar, din păcate, repet, presa nu a ştiut nimic.
Cu sinceritate,
Dan. Dan Voiculescu.
Taraba cu carti de vedete Noiembrie 29, 2009
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 4commentsN-am ajuns nici de data asta la lansarile de carte despre care v-am scris anterior. Motive obiective: Andrei, Ilinca, renovare… Uf, pe ultima parca n-o mai sfarsesc! Dar mai e nitel. Cred ca weekendul viitor, mesterii mei isi strang sculele si elibereaza locul.
Bogdan, Teo, Oana, hai ca m-am scuzat destul! Stiti voi ca tare as fi vrut sa fim impreuna! Da ia cititi voi aici! Si uitati-va si aici!
Oana, acum sa vad relatarea ta, ca sa stiu ce am pierdut!
Hai la cărţi! Noiembrie 27, 2009
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 11commentsMaine sa va pregatiti de o vizita la Targul de carte «Gaudeamus», fiindca prietenii nostri Bogdan Hrib, mai marele editurii Tritonic si scriitoarea noastra draga Oana Stoica Mujea ies pe piata cu noutati.
Pe la ora 13.30, Oana se va mandri cu «Regina Elfa». O sa o urmeze Andreea Marin Banica, care a semnat coordonarea unui volum «Pretuieste viata». Apoi, urmeaza «bossul»! Bogdan Hrib isi lanseaza cartea «Somalia, mon amour», la ora 17.00. Va dau si reperele, sa nu incurcati drumul, desi e voie sa vizitati si alte edituri: standul Tritonic de la parterul Pavilionului Central de la Romexpo!
Up Date: Am gasit acum , pe mail, o completare de la PR-ul Tritonic. Trebuie sa stiti si asta, fiindca-i un gest deosebit. “Lansarea primului album din colectia Albumele Andreei va avea loc in prezenta autoarei si a invitatilor ei (specialisti de renume din diverse domenii). Tot profitul rezultat din vanzarea acestui volum va fi donat in totalitate unei actiuni de ajutorare a femeilor din Romania bolnave de cancer.
Mame triste, mame fericite… Noiembrie 26, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Copii bolnavi. Fii bun! Ajuta! , 5commentsDe când m-am afundat în scrisorile, mailurile şi dosarele cu acte medicale ale micuţilor pacienţi incluşi în campania “Din inimă pentru copii”, în fiecare seară încerc să-mi spăl mintea de amarul inhalat peste zi, cotrobăind în sertăraşele sufletului meu, în nisipul amintirilor.
Mărturisesc, egoist, că trăiesc şi retrăiesc bucuria unei mame fericite.
A unei mame cu trei copii sănătoşi, care a uitat de multe ori să-i mulţumească lui Dumnezeu că i-a dat un asemenea dar.
N-am mai făcut de mult exerciţiul ăsta, furată de cotidian şi de problemele de care ne izbim majoritatea dintre noi.
Da, sunt o mamă norocoasă fiindcă nu mi s-a trezit fetiţa, într-o noapte, în convulsii, iar în câteva ore medicii să mă anunţe că are epilepsie.
Da, sunt o mamă fericită fiindcă nu mi-am dus niciunul dintre copii de mânuţă să i se facă citostatice şi să nu ştiu ce să-i răspund atunci când m-ar fi întrebat de ce lui îi cade părul.
*Abia acum, aflând povestea băieţelului orb Viorel Nan, îmi “traduc” ce înseamnă cu adevărat “lumina ochilor” şi dau altă valenţă expresiei “îmi plânge sufletul”, când aşez în pagina de ziar declaraţia mamei lui Robert, condamnat la chin de indolenţa unor cadre medicale.
*Privesc fotografiile în care mamele îşi duc în braţe copiii paralizaţi şi mă gândesc cum îl certam pe Tudor al meu că se căţăra peste tot, că nu-l despărţeam de minge decât cu scandal.
Şi îmi imaginez câtă fericire ar exista în inimile mămicilor din pozele de pe biroul meu, dacă micuţii lor ar face toate aceste prostioare…
ATENTIE!
Numai pentru cei carora le pasa!
Paranormala lui Diaconescu ne-a scapat deja de Basescu Noiembrie 26, 2009
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 4commentsDupa ce am vazut toate contrele politice, serioase, de pe posturile tv, cu Geoana, Antonescu, Basescu, Vantu, Patriciu, Ursu, Pora si Gadea, dar si caterinca lui Mircea Badea, am zabovit in miez de noapte si pe OTV. Dupa 3 minute, m-am linistit. “Cea mai buna paranormala din Europa”, abia sosita din Italia, ne-a comunicat ferm ca Geoana va fi presedintele Romaniei si-l va avea de-a dreapta pe Iohannis. Mult-mult timp de aici incolo, ne-a zis paranormala, iar Romania va inflori. Diaconescu a ratat sa o intrebe cat va fi cursul euro si TVA-ul, dar nu si daca Unirea Urziceni se va califica in Liga Campionilor. Cica da, va juca in Primavara europeana, desi romanasii iau bataie la urmatorul meci. Gata, ma duc la culcare ca un om normal, ca paranormala asta imi spulbera toate surprizele viitoarelor tocsouri politice! Poate visez Romania plina de crini…
Amintiri despre alegeri Noiembrie 24, 2009
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 14commentsAm ramas cu o amintire de la aceste alegeri. Ungurii nu prea au iesit la vot, lucru neobisnuit in ultimii 20 de ani. Oare de ce? Liderii UDMR s-au bagat sau nu in trebusoara asta? Cum vor juca in turul 2? Dupa declaratia lui Marko Bella, de duminica seara, saptamanile astea doua UDMR se baga la negocieri. Desi, dupa cum tot el spunea, nu-i prea place sa dea indicatii electoratului sau despre cui sa dea sau nu votul. Punctele de suspensie de la sfarsitul frazei lasau sa se inteleaga ca… D-aia zic, atentie la cum stiu unii sa ramana mereu in fruntea bucatelor! Noi, romanii, ne cantonam in zona alegerii “raului cel mai mic”, fara sa avem ambitia pasului spre optiunea “binelui cel mai mic”. Ce amintire mi-a ramas si mie dupa alegerile astea de sfarsit de noiembrie 2009… Ia spuneti-mi, voua ce vi s-a infipt in minte? Coada de la gara? Lipsa Elenei Udrea din peisaj? Bucuria lui Basescu ca i-a iesit referendumul? Mogulii lui Crin din ultimul discurs?…
Cititi neaparat si pagina aceasta! E despre Romania reala.
O inima pentru bloggeri Noiembrie 21, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Copii bolnavi. Fii bun! Ajuta! , 11commentsChinezu mi-a facut o mare surpriza: mi-a cerut zilele trecute sa-i dau linckul pentru bannerul campaniei umanitare pe care o desfasor – “Din inima pentru copii”, ca sa-l afiseze la el pe blog. Mi-a dat si indicatii, ca stie ca-s pioniera in partea tehnica. Sa dau doua versiuni – un banner mai mic pentru blog si unul mai mare pentru site. M-am dus la “baietii priceputi” de la Click! Web si le-am cerut linkurile astea.
title="Din inima pentru copii">
src="http://www.click.ro/bbtfile/3011_20091112peiGaQ.jpg" width="125"/>
title="Din inima pentru copii">
src="http://www.click.ro/bbtfile/3011_20091112peiGaQ.jpg" />
Va rog, pe toti cei ce credeti ca pentru acesti copii putem face ceva impreuna, sa afisati pe blogurile voastre povestile lor. O mediatizare larga le da mai multe sanse la viata. Iar bloggerii pot darui si ei, din inima, o farama pentru un sufletel de copil bolnav. Le multumesc anticipat tuturor celor care vor afisa Marea Inima Rosie.
PS. Ca sa nu ma intrebati, va spun eu: Pe blogul meu bannerul nu exista inca, deoarece administratorul serverului care ma gazduieste e nitel plecat din Capitala si eu nu stiu sa ma descurc. Iar Isabela (care, bineinteles si l-a afisat, ieri, fericita!), n-a ajuns la mine de la spital ca sa “mestereasca” in maruntaiele blogului meu.
O Romanie trista… Noiembrie 20, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Copii bolnavi. Fii bun! Ajuta!, Viata de ziarist , 1 comment so farE atat de multa suferinta in lumea asta…Dar, va spun cu mana pe inima, nimic nu e mai dureros decat dramele copiilor atinsi de diferite forme ale cancerului, de tetrapareze provocate la nastere sau de malformatii grave. Bineinteles, drama copiilor e si drama parintilor lor. Daca urmariti campania “Din inima pentru copii” veti intelege. Oarecum. Fiindca, intr-o pagina de ziar, nu se pot cuprinde toate informatiile si aspectele ce rascolesc viata si moartea, dar si un sistem sanitar in colaps. E trist in Romania…din ce in ce mai trist, atunci cand auzi ca unui copil cu tumori i se cere bani ca sa faca o cura de citostatice, cand o mamica povesteste ca doamna doctor s-a suparat cand i-a cerut actele medicale ale baietelului, ca sa mai consulte si un alt specialist, si i-a spus ca nu o mai primeste lin spital la urmatoarea cura… Asta o fi cuvantul potrivit, “trist”?
Cititi ce public azi in Click! si spuneti-mi voi un singur cuvant care sa inglobeze aceasta poveste!
“Are doar 3 ani şi nu a simţit nici un moment copilăria. Nici el, nici mămica sau tăticul lui. La ei în familie totul e altfel din cauza acelui moment unic: naşterea! Micuţul Cosmin poartă un diagnostic nemilos: tetrapareză spastică.
Cosmin Marian Radu a venit pe lume pe 14 ianuarie 2006. Ar fi trebuit să fie un eveniment fericit în viaţa familiei. Din păcate nu a fost aşa. Naşterea a fost întârziată prea mult, timp în care creierul copilului nu s-a oxigenat. Cosmin „s-a ales” cu paralizie cerebrală.
Alina Mirabela Radu, mama lui Cosmin, crede că dacă i s-ar fi făcut cezariană soarta lor era alta. Femeia povesteşte: „Pe 14 ianuarie 2006, la ora 13.00, m-am internat la Spitalul Cantacuzino. Doctoriţa care m-a ţinut sub supraveghere pe parcursul sarcinii nu era la spital. Într-un târziu, la ora 17.30, a binevoit să vină. M-a controlat şi mi-a făcut o injectie. Până la ora 19.30 doctoriţa a stat pe hol cu doctorii şi asistentele. Stăteau de vorbă despre treburile de acasă, că doar de aia „am deranjat-o” din weekend. Era sâmbătă…”
Alina a fost dusă în sala de naşteri la ora 21.50. Nu şi-a auzit copilul plângând. Cosmin a fost dus imediat la reanimare. Direct în incubator, unde a stat două săptămâni. A fost externat după o lună, cu creierul afectat de convulsii.”
Continuarea aici
Si stiti ce e uluitor? Pana acum am primit la redactie patru asemenea cazuri de copii cu tetrapareza spastica produsa la nastere.
Credeti ca mai pot fi marcata/interesata de clica politica, a carei trufie razbate zilele acestea pe toate ecranele?
Cum se vede greva din biroul lui Berceanu Noiembrie 17, 2009
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 16commentsE haos rutier in Bucuresti. Metroul e in greva. Nimanui nu-i convine. Toti suntem suparati. Dar haos mi s-a parut a fi si in mintea domnului ministru Berceanu. Da, a celui care, fix acum 5 ani, ne ura “Sa traiti bine!”,bucuros nevoie mare ca va guverna tara. Acum, ne spune la televizor ca angajatii de la metro mai puteau rabda inca o luna si jumatate cu salariile mici, ca toata debandada e o manevra politica si ne plangea pe noi, calatorii per-pedes ai acestei zile. M-as fi asteptat ca ziaristii care-i bagasera microfonul sub nas sa-l intrebe daca nu se simte si el responsabil pentru ca s-a ajuns la aceasta situatie, ca doar ne guverneaza de atata timp. N-au facut-o. Oare domnul Berceanu nu isi da seama ca nu traim bine?
Vis de copil: un medicament! Noiembrie 16, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Copii bolnavi. Fii bun! Ajuta! , 7commentsÎşi doreşte atât de mult să meargă şi ea la şcoală ca toţi copiii! Însă mama şi doamna doctor i-au spus că mai trebuie să aibă răbdare, să termine cura de “chimio”, care o să-i ia durerea din picioruş şi, apoi să-i crească părul. Lăcrămioara crede că şi “Moşul” o să-i aducă, în loc de jucării, un medicament care o să o facă sănătoasă.
«Mama, mă doare…». Nici nu ştiţi de câte ori a auzit mama Lăcrămioarei aceste cuvinte! Nici cât a plâns a neputinţă că nu poate să-i aline durerea fetiţei.
Lăcrămioara Gabriela Todor are 8 ani şi Osteosarcom (Sarcom Ewing), adică cancer osos, la picior.
Citeste mai departe povestea Lacramioarei, aici. Si daca poti, ajuta cu oricat de putin aceasta familie greu incercata. Fetita are nevoie de circa 4 milioane pe luna ca sa vina de doua ori la Bucuresti pentru tratament, de mancare pe baza de proteina si de hainute calduroase. Acum e cu mamica in spital, la “M. Curie”, etajul 5.

