jump to navigation

Chiar s-a suparat Licuriciul! Martie 31, 2009

Posted by Simona Ionescu in : Presedintele nostru , 8comments

Nu ca vreau sa ma impaunez, dar chiar amusinez corect cand, din senin, ni se serveste cate un scandal pe scena politica. Acum vreo doua saptamani (pe 13 martie) ma intrebam aici daca cumva s-a suparat Licuriciul pe presedinte. EBA, aspiranta la europarlamentare, tocmai facuse inconjurul lumii datorita  unei stiri lansata de agentia americana AP. Acum a fost pusa pe tapet IBA, sora cea mare si bogata. Totul a pornit de la halca de pamant pe care se ridica Baneasa Center a lui Puiu Popoviciu. A explodat la DNA un dosar cu capi de la “Doi si un sfert”, ce a scos rapid la iveala ca presedintele nostru a pus umarul, inca de pe vremea cand era primar al Bucurestiului, la bunastarea lui Popoviciu. Ultimele declaratii ale lui Razvan Murgeanu, fost viceprimar al Capitalei si ale lui Gherasim, fost primar al sectorului 1, sunt elocvente. Iar daca la Baneasa s-a construit un cartier atat de frumos, fiica presedintelui, IBA, si-a luat acolo un apartament de peste 400 mp si a inchiriat, tot de la firma lui Popoviciu, un sediu pentru notariat.

Cum s-a ajuns la toate aceste dezvaluiri, cine a apasat butonul detonator? Teoriile sunt impartite. Pe mine m-a “alarmat” o singura declaratie din noaptea arestarilor de la Curtea de Apel. Avocatul politistului Cornel Serban (vremelnicul sef de la Doi si un sfert desemnat de Traian Basescu si CSAT) le-a spus ziaristilor la iesirea din sala de judecata: “Ca cetatean sunt indignat de ceea ce a facut Puiu Popoviciu!”. Nu a vrut sa detalieze sau sa explice sensul spuselor sale despre omul care era la un pas de arestare ca si clientul sau. Oare ce o fi facut cetateanul romano-american Popoviciu? El i-o fi dat in primire pe “bagabontii” de la Doi si un sfert, care prea il pomeneau des pe presedinte in munca lor de interventii, declansand scandalul? Ar fi un raspuns si pentru intrebarea ulterioara a presedintelui Basescu – “Unde-i crima lui Popoviciu?”, chiar daca ea se referea la transferul pamantului din nordul Capitalei. Apropo de acest transfer: nu-i vinovat cel care cere, ci cei care incalca legea ca sa-i dea miezul afacerii. Nu asa a fost si cuGigi Becali?!