jump to navigation

Virgil Magureanu se ia de Udrea si Basescu Ianuarie 24, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 20comments

Virgil Magureanu, fost sef al SRI, omul care ne povestea cum pe vremea lui Nea Nicu complota prin parc cu Ion Iliescu si alti cativa dezidenti, s-a apucat de scris. Cat a fost in functie, dar si multi ani dupa aceea, Virgil Magureanu nu s-a prea avantat in declaratii si nici dezvaluiri ca cele ale lui Elvis Saftoiu. Discretia lui e de apreciat din perspectiva functiei pe care a ocupat-o in stat. Nu acelasi lucru il pot spune despre  povestea cu viloiul de la Giurtelecu Hododului, pe care si l-a ridicat pe vremea cand avea haturile SRI in maini. Atunci discretia i-a servit propriului interes, un gen de batista pusa pe tambal, iar ancheta demarata de politie a ramas in aer. Uite ca acum, Virgil Magureanu s-a apucat sa vorbeasca. Face iar politichie. Si s-a gasit sa o atace pe madam Udrea, motivand ca, prin cele spuse, ne arata de ce Romania este una din cele mai inapoiate tari din Europa, unde nu s-a facut mai nimic in ultimii ani. Luarea de pozitie s-a petrecut la Baia Mare, joi seara, cand fostul sef al SRI si-a lansat cartea “De la regimul comunist la regimul Iliescu”.
Intr-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, Magureanu a vizat-o pe Elena Udrea, desi nu i-a pronuntat numele. El a mentionat ca Ministerul Turismului a fost infiintat doar pentru o persoana, care nu s-a remarcat cu absolut nimic in acest domeniu si care este lipsita de experienta. Nu l-a iertat nici pe Traian Basescu, daca ii interpretam spusele voalate: Romania nu si-a gasit conducatorii si nu poate dialoga deloc cu restul tarilor din UE.
Ce l-o fi apucat pe Virgil Magureanu sa iasa la bataie tocmai acum? Si-a varsat doar naduful sau are vreun gand de revenire in politica? Eu zic ca un schepsis au toate aceste vocalize ale fostului sef al SRI. Urmarim personajul.

Mie-mi place! Ianuarie 23, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 18comments

1. Ieri a fost receptie mare la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor ce va sa vina pe 24 ianuarie. N-au onorat cu prezenta, desi fusesera invitati, liberalii.  Mie-mi place ca avem Opozitie! Fiindca inseamna ca nu vom avea Coalitie.

2. CNA a dat un verdict de sorginte comunista, cenzurand pornirile literare: n-avem voie sa-l parodiem pe Eminescu! Cred ca nici pe Nichita, fiindca poetul, cu premiul lui “Herder”, e nitel mai de patrimoniu cultural decat scriitorul Razvan Popescu sau pianistul Dan Grigore de la CNA. Poate ne lasa sa-i parodiem pe Arghezi sau Adrian Paunescu. Desi nu sunt sigura. Mie-mi place ce a scris Paul Cezar Badescu pe blogul lui, idee preluata si de Lucia Verona.

3.  Ziaristii de la Cancan l-au prins in capcana pe fostul deputat Ovidiu Draganescu, actual prefect de Timis, innebunit sa ramana pe post inca o luna-doua, pana isi gaseste un job la Ministerul Apararii. A muscat momeala unui trafic de influenta si a intrebat de pret. I s-a spus cat il costa lunar.  “25.ooo de euro…? Nici nu mai stiu cat e functia!”. Mie-mi place ca am aflat, chiar din gura unui demnitar, ca functiile grase se platesc si-am mai aflat si suma: 25 de mii de euroi pe luna!

Mie-mi place, dar sa-i ia dracu!

Ce faci cu copilul care ţipă? Ianuarie 21, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 25comments

Haios, haios, haios! Doar daca nu esti in pielea tatalui. Uitati-va la filmulet si spuneti-mi ce i-ati face voi unui astfel de copil! Realizatorii clipului au gasit solutia, dar e doar una de…reclama. Deci, cum potoliti copilul?!

O sacosa de milioane Ianuarie 21, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 5comments

Cui credeti ca  i s-ar potrivi Vuittonul asta dintre vedetele autohtone? Si ce-ar baga in el? Moda-i moda… si-i pe bani multi! Ar trebui sa belim ochii pe etichete, ca sa ne prindem de valoare, ca obiectul in sine nu prea spune mare lucru?

louis-vuitton-plastic-bags-spring-0.jpg

Dalma face praf Eurovisionul romanesc Ianuarie 20, 2009

Posted by Simona Ionescu in : Muzica buna , 11comments

Atat cat ma pricep eu la muzica (adica tin cont de ce mi-a zis profa mea din generala, cand m-a bagat in cor pe motiv ca am ureche muzicala), ma incumet la un pariu. Dalma Kovacs va fi o voce in muzica romaneasca si va concura indeaproape cu Andra si Nico. Dupa ce am ascultat-o pe fatuca asta cantand, am convingerea ca s-a mai nascut o vedeta care nu stie ce-i ala playback. Cu siguranta vom mai auzi mult timp de aici inainte de Dalma. Deocamdata concureaza la selectia pentru Eurovision, cu o melodie compusa de Marius Moga. Bune rau. Asa mi se par mie si tipa si melodia. Va recomand sa o ascultati si sa va spuneti parerea.

Mi-am amintit ca am vazut-o si ascultat-o, pentru prima oara, intr-o emisiune Divertis. Apoi, pe Youtube, am gasit ca ea a pus vocea unei reclame la masini. Va pun doar linkurile. Click aici. Si aici.

Daca vreti sa comentam si despre declaratiile balbaite ale lui Claudiu Saftoiu, ca ba i-a zis Basescu ca stia ce vorbea la telefon Iliescu cu Geoana, ba ca asta a aflat-o din presa, o putem face si pe fundalul muzical al Dalmei.

Ni se inregistreaza telefoanele. Legal. Ianuarie 20, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 18comments

 

Daca va mai indoiati de substanta pildei “e bine sa nu  ne uitam trecutul, caci istoria se repeta”, iata ca sefimea din fruntea statului a vrut sa ne convinga ca asa e. Ne intoarcem la practicile comunistilor si ale Securitatii?

Astăzi a intrat în vigoare Legea 298/2008, care obligă toţi furnizorii de servicii de telefonie fixă şi mobilă să stocheze pentru şase luni detaliile fiecărei convorbiri telefonice şi SMS, aceste informaţii urmând a fi puse la dispoziţia Ministerului de Interne, SRI şi SIE pentru cercetarea şi urmărirea infracţiunilor de crimă organizată sau terorism. Operatorii de telefonie au obligatia sa inregistreze datele tehnice ale fiecarei convorbiri si SMS-urile.

Legea a fost votata de parlamentari in 18 noiembrie si a fost promulgata pe 21 de presedintele Basescu. In prag de alegeri, aceasta a trecut neobservata atat de presa cat si de reprezentantii ONG-urilor ce se ocupa de drepturile omului. Acum,  unii parlamentari, luati la intrebari de jurnalisti, se scuza pentru votarea acestei legi, motivand ca li s-a spus ca e o cerinta a parlamentului european. O fi, desi cei chestionati nu mai sunt asa siguri.

Si in America exista practica asta, chiar accentuata dupa celebrul “11 septembrie”. Cica acolo nu caraie nimeni, caci nu le e frica de abuzuri. Om fi noi mai speriosi, suntem infectati de virusul dictaturii sau ce?

Sa le spunem guvernantilor ce vrem de la ei Ianuarie 19, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 23comments

Sa scriem cu totii un ravas pentru autoritati.

1. Ce astepti de la Pactul pentru Romania PDL-PSD?

2. Cat crezi ca va dura aceasta alianta?

Doua facultati, doua joburi, o singura viata Ianuarie 18, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 20comments

O cheama Cali. Asa ii spunem noi in redactie. E tanara, placuta, vara calareste o motocicleta, e non-conformista, creste o iguana cum creste altul o pisica sau un catel, e profesionista in ale calculatorului si cu mintea deschisa, exact cum imi place. Nu e reporter ci lucreaza la tehnoredactarea ziarului. Cred ca va face ochii cat cepele cand va citi ce am scris eu despre ea pe blog. Luati de valul robotelii de zi cu zi, uitam sa mai vorbim si despre noi, sa ne impartasim ganduri sau sa ne povestim alte preocupari din viata. Intr-o zi, insa, am aflat despre ea un lucru care m-a facut sa o privesc si mai cu drag si sa o admir si mai mult. Am aflat ca tanara mea colega lucreaza numai dupa-amiaza fiindca dimineata este invatatoare la o scoala din Bucuresti. Are doua facultati, gradul II in invatamant si o leafa de circa 12 milioane de lei. Bani insuficienti pentru casa, masa si micile placeri ale oricarui tanar singur. Asa ca “doamna invatatoare”, solidara de altfel cu colegii din invatamant care cer salarii mai mari, a gasit solutia de a-si mai lua un job. Si cum invatase sa faca tehnoredactare, a aplicat la ziarul Click! si a reusit sa treaca testarea. Asa se face ca, de peste un an, Cali ii invata, dimineata, pe copii sa scrie corect romaneste, sa stie tabla inmultirii sau cum sa picteze, iar de la orele pranzului se aseaza la calculator si macheteaza unele pagini din ziarul pe care oamenii il citesc a doua zi. Nu-i usor atata munca, dar e singura cale pe care a gasit-o ca sa traiasca decent. Sistemul nostru de invatamant e cum e, retributia unui profesor e indecent de mica pentru consumul nervos pe care-l implica lucrul cu copiii. Evident ca  sunt si cadre didactice superficiale, n-au simt pedagogic si, cu atat mai putin, ambitia lui Cali de a-si mai lua un job.

Sa nu se inteleaga ca am scris povestea lui Cali ca sa minimalizez cerintele salariale ale profesorilor, carora fiecare guvern le-a tot facut promisiuni. Am considerat ca aceasta tanara, absolventa a doua facultati, face parte din seria limitata a modelelor, iar un model trebuie promovat.

kali.jpg Ea e Cali. Iar el, reporterul Click!, Emil Simionescu, care s-a incumetat sa vada cum e sa lucrezi o zi cu scolarii din clasa a IV-a. Probabil ca i-ati citit reportajul saptamana trecuta.

Din nou turism cu Elena Udrea: cu schiuri si carute! Ianuarie 18, 2009

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 20comments

Nu stiu daca Elena Udrea (blogger de succes avand in vedere numarul comentariilor) a citit si ce ziceam eu aici in urma cu doua zile, cu privire la lipsa unui program privind turismul, dar ieri, ne-a dezvaluit ceva mai mult din intentiile sale de dezvoltare a segmentului pe care-l patroneaza. Aflata la Stuttgart, la targul de turism, doamna ministru a comunicat tarii: are un program national de superschi in Carpati! Zeci de partii se vor amenaja in Banat, Maramures si Moldova, ca sa vina turisti de pretutindeni. Mai ales din Germania, fiindca, probabil, i s-a spus ca in 2008, in timpul cabinetului Tariceanu, numarul turistilor nemti in Romania crescuse cu peste 11%.

“Încercăm să-i convingem pe turiştii germani că nu avem doar Marea Neagră şi Valea Prahovei. O oarecare scădere legată de efectele crizei ar putea fi compensată dacă vom putea să-i convingem să vină şi să facă ecoturism şi agroturism (…) În România poţi să vezi pe stradă cel puţin la fel de multe Mercedes-uri ca în Germania, dar şi căruţe trase de cai. Asta-i încântă pe turiştii germani”, a afirmat Udrea.

Chestia asta, cu promovarea carutelor pe strazi de dragul turistului german, e cam gafa ministeriala. Nu de alta, dar circulatia lor pe drumuri publice e interzisa prin lege. Ma rog, poate-l roaga pe premierul Boc sa dea o ordonanta si atunci se rezolva, iar nemtii vor da navala sa faca agroturism la noi.

Revenind la partiile de schi, Elena Udrea ne-a mai spus ca in 2013 Romania va fi gazda Jocurilor Olimpice de iarna pentru juniori, eveniment ce va impune realizarea de infrastructuri in domeniu. Deci, pana sa ne vina turistii si sportivii, guvernul va da de lucru serios constructorilor. Excelent in perioada de criza financiara, daca nu se va face dupa reteta clientelara!

Sa o asteptam pe doamna ministru sa revina la Bucuresti ca sa ne spuna si ce turism va face la mare. A, da, la Mamaia sunt carute trase de cai (or mai fi si d-alea trase de boi?!!), exact pe placul nemtilor!

Trei dive de la Ei Ianuarie 17, 2009

Posted by Simona Ionescu in : Muzica buna , 2comments

Azi, relaxare. Muzica. Uitati-va cum poate sa arate un videoclip produs cu un buget mic! Nu vorbesc de onorariul divelor. Uitati-va ce coordonare in miscari au cele trei! Uitati-va la…ce vreti voi! Afisajul de pe Youtube arata ca (in 3 luni) s-au uitat la Beyonce si fetele ei puzderie de ochi. Sunt aproape 30 de milioane de accesari.

Ma gandesc ca vine Eurovisionul, preselectia noastra, si ce-om vedeaaaa…

Click aici.