Urmele amare din mintea unui jurnalist Ianuarie 22, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Viata de ziarist , trackbackUn ziarist traieste si se incarca, de-a lungul carierei sale, cu toate relele intalnite ~in teren~, cand merge in documentare. Uneori sunt lucruri extrem de dureroase, peste care trece cu greu, dar trebuie sa se concentreze si sa gaseasca resurse ca sa-si faca meseria. Moartea, accidentele, violentele asupra copiilor, discutiile cu rudele victimelor sunt cele mai dure incercari. Imi amintesc de prima mea experienta de reporter sosit la ~intalnirea~ cu moartea. Cu o moarte in stil american: un om fusese impuscat in strada! Era pentru prima oara cand cineva era executat in Romnia in acest fel. Mai existase un incident, prin 1991, parca, cand asupra ambasadorului Indiei la Bucuresti a avut loc un atentat. Garzile de protectie i-au impuscat pe atacatori, niste siiti, pe soseaua Kisselef. N-am fost atunci la caz. Asa ca, in iarna lui 1992-1993, cand am primit informatia ca pe str. Precupetii Vechi un barbat a fost impuscat in jeep-ul sau, chiar in fata casei, am parasit redactia cu o mare strangere de inima. Imi inchipuiam tot felul de secvente din filme, imi spuneam ca trebuie sa ma montez sa rezist imaginilor sangeroase fiindca am de pus intrebari, fiindca am un reportaj de scris. Acolo, in strada, insa, totul era altfel. Nu stiu ce resort interior s-a declansat, dar am reusit sa fac fata cu brio situatiei. Omul impuscat parca dormea la volan si doar urmele gloantelor care-i sfasiasera geaca de piele indicau ce se intamplase de fapt. Ucigasii lui Stefan Andreescu n-au fost nici pana azi prinsi. Se stie clar doar ca a fost o executie comandata. M-a impresionat, insa, teribil, declaratia cumnatului sau, martor la uciderea lui SA. Cumnatul statea pe scaunul din dreapta cand s-a deschis focul. A fost ranit in picior prin ricoseu. Spaima lui n-am uitat-o nici azi.
Un alt caz teribil (pe care mi l-a reamintit Claudiu, ieri, intr-o postare) s-a petrecut in urma cu 10 ani, in toamna lui 1997. Primisem informatia ca, pe o strada din sectorul 2, un barbat zacea mort pe strada, cu o perfuzie in brat. La fata locului, totul era socant. Barbatul, extrem de slab, era imbracat doar intr-un pantalon de pijama si era intins pe un carton. Plouase peste el. Sa tot fi avut vreo 55-57 de ani. Cand au venit criminalistii si politistii s-au lamurit mai multe. Sub cadavru a fost gasit un plic cu acte -buletinul si o foaie de internare in spital. Asa s-a aflat identitatea barbatului, si, in nici doua ore, aveam sa stiu ce se intamplase. Omul, un fel de boschetar, fusese plimbat de o Salvare prin mai multe spitale, care i-au refuzat insa internarea. Intr-unul doar a fost spalat si i s-a pus o perfuzie! Apoi, medicul l-a dat in primire aceleasi asistente de pe Salvare si soferului. Satui sa caute noaptea o adresa pe care n-o gaseau, cei doi l-au abandonat in final pe trotuar, sprijinit de peretele unei case. Cu perfuzia in brat. Si, culmea, la doar cativa zeci de metri de domiciliul din buletin al pacientului! Pare incredibil. Si totusi, asemenea tragedii se intampla, iar jurnalistii din departamentele ~Eveniment-Investigatii~ duc in ei o mare de amaraciune si durere. Mai mereu a altora, intotdeauna a lor.
PS. La fel de marcanta este si tragedia tinerei care s-a aruncat de la etaj cu fetita ei in brate, a carei adevarata poveste o puteti citi in pagina de Actualitate a ziarului de azi.
Comments»
De povestea din 92-93 nu-mi mai amintesc. De cea din 97, da…si pe mine m-a revoltat la acel moment si, periodic, imi revine in minte. Mai ales atunci cand e vorba de ambulante si spitale…
Povestea cu mama sinucigasa, de la voi din ziar, este cumplita, intr-adevar. Dar stii ce am constatat? Ca oamenii au devenit imuni la astfel de tragedii. Nu mai sunt impresionati. Sigur, asta nu inseamna ca nu ar mai trebui prezentate. Dar era o constatare amara…
Iar in privinta jurnalistilor incarcati de tragediile altora…ai perfecta dreptate. …
@Teo,
am prezentat aceasta poveste tragica pentru a se vedea cati oameni si institutii ar fi putut impiedica o asemenea sinucidere si omorarea unui copilas de 2 ani. Fata asta de 20 de ani ( abia prin aprilie facea 21) ar fi putut sa traiasca daca cei din jur ar fi dat mai multa atentie problemelor ei, daca ar fi consiliat-o sau macar ar fi apelat la niste fundatii sau organizatii neguvernamentale. In niciun caz la Protectia Copilului, care pe ea, dupa decesul mamei sale, o luase de acasa si o bagase intr-un camin de copii. Aici se ascunde si cruda alegerea a Cristinei de a-si lua cu ea fetita de doi ani.
Cam asa cred eu ca trebuie privite astfel de intamplari si e gresit sa li se tot repete oamenilor ca li se prezinta ”stiri de ora 5”, adica porcarioare cu sange si violenta, fiindca chiar incep sa creada si ei ca asa este. Astfel nimeni nu mai face distinctia intre porcarioara si faptele care ar trebui sa ne dea de gandit pe bune!
Mă gândesc ce îşi vor aminti oamenii peste zece ani de cazul Elodia, probabil un soţ care rânjeşte mult şi electoral.
Tragedia nu este informaţie. Revin cele cele două surori sinucise ca urmare a vieţii cerebrale. Spunea undeva Arthur Schopenhauer că durerea creşte odată cu inteligenţa şi mai spunea că omul de geniu este condamnat la suferinţă.
Cum ar gândi porcii despre noi când decupăm un cotlet din pachetul luat de la alimentara şi apoi îi administrăm nişte lovituri zdravene ca să se frăgezească carnea. Noroc că porcii nu cunosc sentimentul dramei.
Alături de împuşcatul în cap sunt mii de oameni în România care au uitat cum să mai ţipe de foame. Pe vremuri ar fi fost consideraţi mucenici, acum sunt nişte “vagabonţi” insalubrii. Dramele omenirii se trezesc din viaţă şi din moarte deopotrivă, din viaţă şi din moarte, din viaţă şi din moarte…
@Simona- corect. Privim la fel…din pacate, doar noi. Consumatorii de presa zic ca s-au saturat de stiri d-astea…cel putin asa am auzit eu in jur. Am incercat sa le explic…Nu stiu daca au tacut pentru ca le-am prezentat o alta perspectiva – cea pe care o spui tu acum- sau pentru ca au vrut sa incheie subiectul mai repede…Dar macar am incercat.
Consumatorii de presa zic multe! Dar tirajele cresc si tot cresc la tabloide, iar audienta, la stirile ProTv! Stii si tu, ca si mine, ca si cei care spun ca nu se uita, nu citesc… nu toti chiar o fac! oricum, e o discutie lunga despre fatarnicie, puterea de a recunoaste sau de a avea alta parere despre lucruri blamate de vectorii de opinie etc, etc, etc
Nu am reuşit eu să găsesc ştirea cu Monitorul Oficial sau nu s-a publicat?
@Bibliotecaru
S-a publicat. Un articol mai amplu. Intra pe site, la Click, iar in partea stg, la Infoclick, gasesti arhiva. Mergi in ziua de 21 ian si ai sa gasesti art ”Aici sunt legile Romaniei”. Ai sa vezi ca s-a bucurat si de multe accesari.
Mulţam. Decât că eu le căutam, nu ştiu de ce, numai la secţiunea de politic.
))))))))
O fiţuică apărea pe 8/20 decembrie 1832, sub redactarea lui I.H. Rădulescu; se numea Buletin gazetă administrativă şi era un săptămânal tipărit cu litere chirilice, de format 19 x 24 cm.
Fiţuica apărea ca urmare a faptului că în ziua de 16 noiembrie 1832 Sfatul administrativ extraordinar al Ţării Româneşti întocmeşte un jurnal în care se consemnează:
trebuinţa ce este de a să întocmi un buletin pă seama Statului prin care să se publicuiască de două ori pe săptămână în câte o coală toate cele din parte oblăduirii acestui Prinţipat, puneri la cale, măsuri, orânduiri de slujbe, hotărâri de judecăţi şi porunci ce vor eşi dela fieşcare ramură de dregătorie care trebuesc a fi ştiute de obşte, precum şi legiurile ce să va face ca după acele sa să povtuească fieşcare [...]
Acum 175 de ani Heliade spunea… pă seama Statului. Mai erau oamenii care alergau călare cu goarna din sat în sat şi spuneau cuvântul domnului ţării. Între timp statul a mai găsit o resursă de a smulge bani în loc să-i cheltuie.
Începând din anul 1995 Monitorul Oficial, ca instituţie, a realizat un vast program investiţional, reuşind ca într-un timp relativ scurt să-şi creeze o suprastructură modernă, să implementeze tehnologie de vârf, având angajaţi motivaţi şi performanţi.
Astăzi, Monitorul Oficial R.A. este o instituţie prosperă, cu un sediu administrativ elegant, care dispune de o tipografie, trei redacţii, o editură şi un centru de vânzări şi relaţii cu publicul, amenajat în condiţii moderne în septembrie 2000 în locaţia din Bucureşti, şos. Panduri nr. 1, sectorul 5.
Încep să înţeleg vorba lui Nenea Iancu.
Aş fi jurat că M.O. este regie autonomă şi nu societate comercială…
)))))
Frumos articolul, mai ales mi-a plăcut de cel care studia.
Simona: Uite ca duc si eu o amaraciune. Nu-mi amintesc cum se cheama aia care nu citeaza sursa? Ai pe blog explicatiile. Este vorba de stirea cu plecarea lui SRS, preluata apoi de toata lumea fara a fi citata sursa intiala. Vreau sa stiu cum sa-i numesc. Spune-mi tu
.
test topic
Hellow, my name is John