Recomandarile mele Martie 31, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Recomandarile mele , trackbackPrietenul meu, gazetarul si poetul Ciprian Chirvasiu, publica astazi, in ”Saptamana financiara”, un interviu de exceptie cu Ion Cristoiu. Despre bani. Despre banii castigati de maestru din jurnalism, despre ”conditia” lui de ziarit-tonomat. Eu zic ca merita citit si de cei care-l admira si de cei care-l contesta. Postez aici un fragment si linkul catre revista.
Ciprian Chirvasiu: Maestre, desi pe la sfârsitul anului trecut Mihai Cârciog declara în „Evenimentul zilei“ – ziarul pe care l-aţi fondat împreună – „…eu nu-l văd pe Dan Voiculescu spunându-i lui Cristoiu, de exemplu, «să-i dai în cap lui cutare». E imposibil!“, aţi devenit unul dintre „ziaristii-tonomat“. Sau credeţi că sunteţi mai degrabă un „patriarh“?
Ion Cristoiu: După părerea mea, formula cu „ziaristii-tonomat“ exprimă o viziune primitivă asupra scrisului. Nu e o noutate. Am mai întâlnit-o la un domn, Vladimir Ilici Lenin. Cel care, în 1905, spunea că, în democraţie, artistul, scriitorul, jurnalistul sunt dependenţi de „sacul cu bani“ al burgheziei. Iar concepţia conform căreia cei care scriu, mai ales la gazete, sunt pusi să fa-că asta reprezintă o simplificare. Pentru că poţi să scrii într-un anumit fel din o mie de motive. De la a fi hachiţos până la a fi prost. După 1990, am fost acuzat că în spatele scrisului meu se află ţărănistii, comunistii, securistii, regalistii, anglo-americanii, rusii, iar pentru unii – chiar sârbii, când m-am situat împotriva bombardamentului NATO. Nu stiu dacă politicienii, în frunte cu Traian Băsescu, chiar cred că noi suntem plătiţi. Poate că unii jurnalisti sunt, dar nu în sensul că primesc mită. Ci, fiind prea mici sau la început de drum, trebuie să-si câstige si ei o pâine. Iar atunci, probabil că ţin cont de anumite comenzi sau de orientarea trustului ori a patronului. Eu sunt prea bătrân si prea mare ca să îmi comande cineva.
http://www.sfin.ro/articol_12338/cristoiu_ultimul_comunist_din_romania.html
2. A fost azi ziua lui Nichita Stanescu. Poetul nepereche al tineretii mele. Ar fi implinit 75 de ani daca ar fi trait. Nu mi-l pot inchipui la aceasta varsta. Nu mi-l pot inchipui nici ca slugoi al lui Ceausescu, asa cum au acreditat, acum, unii confrati, dupa ce au descoperit un discurs de-al sau la o intrunire a scriitorilor. Era, pe sleau, o frectzie! Nichita a murit in decembrie 1983. La scurt timp dupa ce se stinsese actorul Amza Pellea. A fost jale mare in acea luna, in Romania.
A scris despre Nichita, si a postat si niste clipuri cu el, Bibliotecarul. La el pe blog – http://giconet.blogspot.com/.
Comments»
Mi-am permis si eu sa scriu ceva despre Nichita, asa cum il simt eu.
Nichita imbatranit? Nicicand! Nici gand!
@ meplumyself,
oricand esti binevenit (a)
Bine primit, multumesc!
Catalin Popovici, incantat de cunostinta.
@Catalin,
bun-venit in clubul noastru! Sper sa gasesti lucruri interesante. O sa navighez si eu pe blogul tau.
Simona,
Scuza-ma ca intervin, unde nu este cazul… Si, imi este cam rusine, dar vroiam sa te intreb daca as putea folosi cele doua fotografii cu G.P., postate de tine in acel articol anterior? Fiind responsabil cu redactia universitatii, m-am gandit sa scriu un articol “In memoriam”, iar acele poze mi s-au parut potrivite, dat-fiind faptul ca sunt foarte rare (banuiesc). Multumesc anticipat!
@LoseMyself,
Da, poti lua cele doua fotografii, dar te rog sa precizezi sursa. Cand ai nevoie de ajutor, oricand poti apela!
Multumesc frumos pt. amabilitate! Evident, voi mentiona si sursa. Raman dator.