Niste tarani in campanie electorala! Mai 24, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , trackbackViata la tara e, in sfarsit, palpitanta! E campanie, e distractie! Nu campanie agricola, evident, ci campanie electorala. D-aia adevarata, cu grupe de sustinatori ce umbla din casa in casa, cu muzichie, cu imparteala de pungi cu alimente, cu bannere spanzurate deasupra drumului principal din 10 in 10 metri, cu afise lipete peste tot si, culmea-culmilor, cu masini dotate cu megafoane ce traverseaza de la un capat la altul comuna!! Iar taranii…eh, taranii sunt veseli si au replici de milioane cand dezbat probleme politice pe la carciumile din sat (caci nu mai exista doar un birt acum, de cand cu intreprinzatorii!).
Ceea ce va povestesc am vazut zilele trecute ca se inatmpla prin judetul Calarasi. Si zau daca nu mi-a placut! Era viata-viata! Galbena si portocalie! Aproape deloc rosie, de parca PSD a devenit un muribund. Nu tu puzderie de afise cu sigla PSD ca altadata, nu tricouri rosii, nu bannere sau panouri uriase cu alesii lui Geoana. Taranii din judetul Calarasi sunt pisati (mai bine “tocati”, ca fara diacritice citesti altceva) sistematic de “lamaiosi” (PNL) si “portocalii” (PDL), iar in orasul cu acelasi nume isi face campanie cu avant revolutionar PNTCD. Sa vezi pe camp oameni dand la sapa in tricouri galbene sau orange, cu spinarile “tatuate” cu sloganuri electorale, e ceva unic si de neuitat! Nu-i vorba, ca tot in tricouri d-astea i-am zarit si la birt, “la una mica”, sau pe strada, impartind pliante si pungi babelor. Intr-un sat unde am oprit sa luam apa de la o fantana (deh, gusturi de oraseni care beau apa plata!), am surprins targuiala dintre niste “lamaiosi” si o taranca de Baragn.
“Daca mi-ati batut la poarta, trebe sa ziceti si ce vreti!”. “Sa mergeti la vot, ca sa fie bine. Cu ai nostri. Ia si matale de aici o punga de vot, cu pix, caiet pentru nepotel si vezi ce mai e p-acolo”. “Da nu votez cu pixu! Pai daca o iau si nu votez cu voi?”. “Ei, nu faci matale d-astea…ca esti credincioasa! Si mai spui si la altii din casa”. “Apai, atunci dai cinci pungi, ca atatia suntem: eu, omu, fi-miu cu nor-mea si alalalt baiat. Da nu puteati sa dati si voi ceva ulei, zahar, orez, cum au dat astilalti?”.
Doar cand am intrat in judetul Ilfov, apropiindu-ne de Bucuresti, am vazut rosu in fata ochilor: PSD pe toate gardurile, asa cum in judetul Calarasi predomina galbenul si portocaliul. Dar o apatieeee, ceva de speriat.
A doua zi, joi, drum spre Targoviste, judetul Dambovita. Subtire rau afisajul, dar ordonat. Doar tarani in tricouri, mai peste tot. Ne-am oprit in comuna Brezoaiele. La una din carciumi se faceau pregatiri pentru o mare adunare a capilor de familie, simpatizati ai candidatului portocaliu. Oamenii se pregatisera serios de chef. Statie de amplificare cu boxe, casete cu muzica populara si manele. Gratarele erau pregatite cand s-a declansat furtuna si stropii de ploaie au tasnit spre pamantul proaspat arat si din care iteau cartofii si florile lor dalbe. “Portocaliii” s-au imprastiat suparati ca natura le-a stricat cheful. Un taran batran, vecin cu crasma si care iesise si el “la drum” ca sa caste gura la sedinta cu mici si bere, s-a trezit strigand dupa un participant ce pleca spre casa suduind: “De mai Ioane, daca n-ati ascultat ca s-a anuntat cod galben?! Vorba lu aia la televizor: N-ai cu cine, ma, n-ai cu cine”.


Comments»
fieful lui taracila s-a cam sfarsit la calarasi. cunoscu bine zona si pot sa spun ca viata in calarasi este portocalie… mie personal imi pare rau. merge si ceva rosu! dar cand nu sti sa furi cu cap ti se cam schimba culoarea!
Simona, esti de-a dreptul inegalabila cu aceste relatari! Nu degeaba sunt fan inrait al blog-ului tau!
… Si ca tot veni vorba de campania electorala, doar ce m-am adunat si eu de pe drumuri…rurale. Am plecat dis-de-dimineata intr-o vizita la bunicii mei, in jud. Tulcea. Cum aveam eu destule pe cap, am si uitat practic de ceea ce se intampla in jurul nostru, d.p.d.v. politic. Doar ca, odata intrat in primul sat, au inceput bannerele, mesajele, diferitele culori ale partidelor rivale; din 10 in 10 metri erau postate asemenea afise, care mai de care mai impopotonate. In Babadag, lucratorii publici munceau de zor la borduri si trotuare, iar deasupra lor un afis impunator “Votati cu X-ulescu… A promis, a facut!”. In final, intram in comuna respectiva… O stare deplorabila in ceea ce priveste infrastructura, iar undeva pe soseaua principala sedea impunatoare “casa” actualului primar. Asadar, ce poti sa mai zici…
@Roxana,
probabil ca asa e. Surpriza mea a fost mare cand l-am vazut pe afisele portocalii pe fostul meu prieten din copilarie si adolescenta, cu care-mi petreceam vacantele cand mergeam la bunica, la Calarasi.Ne-am mai vazut in Bucuresti, cand venise la facultate. Candideaza la presedintia Consiliului Judetean. Roxana, Marian Dinulescu putea sa fie si de la PNG, Partidul Verzilor, PSD sau PNL, pentru mine nu conta fiindca stiu ce tip grozav este, il cunosc din perioada de formare si merg pe mana lui de intreprinzator, indiferent ce partid reprezinta. Dar, ne mai avand pe nimeni in Calarasi, n-am pe cine sa conving sa-l voteze!
@LoseMyself.
vine alt primar, rasare o alta casa!?
1. Incerc de doua zile sa intru si imi zice ca nu mai e blogul. Tot aici, nu esti interzisa pe blogul meu, Vania a considerat ca discutia va privea doar pe voi.
2. Tarani sunt mereu in campanie si vor fi mereu.
@Oana,
1. nu stiu ce sa zic, o fi fost ceva pe “fir” inspre Pitesti. Eu am fost zilnic pe la tine, dar am vazut ca si pe acolo e suparare si am tacut.
2. Eiii, taranii astia….Ar merge un film facut acum despre ei… “Taranii si campaniile lor vibratoare” – despre campaniile ce-i bantuie in ultimul timp: campania agricola, electorala, de invatare a limbii franceze, de utilizare a computerului, campanii despre sex si contraceptie etc, etc
Simona, suparare e, dar nu la tine
Adica eu nu ma bag in treburile voastre. Mesajul l-a priceput cine a trebuit sa-l priceapa
doamne fereste cate reclama
astia-s mai rai ca politicienii
)