jump to navigation

Anca Parghel, o mama bolnava de cancer Iunie 30, 2008

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 6comments

Am avut o zi excesiv de obositoare si prea incarcata de stiri negative. Am mai scris o data despre ceea ce inseamna pentru o parte a jurnalistilor intalnirea zilnica cu cele mai crancene intamplari, cum totul se sedimenteaza si in mintea si sufletul lor. Totul a fost negru astazi pentru mine. Stirile pozitive n-au reusit sa-mi estompeze mahnirea provocata de vestea ca Anca Parghel are cancer ovarian si se lupta sa supravietuiasca. M-am gandit la mama. Si ea s-a stins acum 3 ani, atinsa de acesta boala perfida. Stiu toate etapele si incerc din rasputeri sa le uit. Si sa mi-o amintesc frumoasa si vesela si optimista…Si sper, sper din tot sufletul ca medicina din lumea larga sa fi facut si sa faca pasi cat mai mari in incercarea de a gasi ac de cojocul acestei maladii. Baietii Ancai Parghel spun ca au nevoie de 100.000 de euro ca sa-si duca mama, abia operata, la un tratament indelungat in strainatate. Vor face totul pentru mama lor. Artisti, jurnalisti, oameni simpli sau afaceristi au sarit deja sa doneze bani pentru ca Regina jazzului romanesc sa beneficieze de o sansa la viata. In ziarul de maine, publicam si noi conturile in care se pot face donatii. O sa le copiez si eu mai tarziu, sa le postez si aici. Daca vreunul din voi vrea… Va rog, sa nu-mi spuneti ca sunt multi bolnavi care au nevoie de ajutor! Stiu. Stiu toate argumentele, si pro si contra. Dar in momentul asta o avem pe Anca. Anca Parghel. O femeie care nu s-a speriat de boala, care zambeste si acum si care crede cu putere ca Dumnezeu o va vindeca si de data asta. Si poate ca asa va fi!

Conturi la ING
Cont în lei: RO30 INGB 0000 9999 0101 2954
Cont în euro: RO73 INGB 0000 9999 0101 2956