Doreleeee! Nu mai da, tata! Februarie 29, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 12commentsParca s-a umplut Bucurestiul de alde Dorel! Stiti care, ala de da cu tarnacopul si taie firele de curent electric, intrand intr-o bataiala cat un clip publicitar la coniac! Ai nostri muncitori, fie ca beau sau nu, s-au pus pe casapit conducte de apa sau de gaz, cabluri electrice sau, ai mai nevricosi, si-au tras peste ei cate o halda de pamant, fiindca le-a fost lene sa-si asigure groapa pe care si-au sapat-o singuri! In ultimele luni, am tot dat stiri dint-astea, dar se pare ca normele de protectia muncii raman departe de oamenii in salopeta care-i lasa pe bucuresteni, cand le e lumea mai draga, fara gaz, apa sau lumina. Azi, o echipa de soc a reusit sa fisureze o conducta de gaz, doi Dorei fiind arsi de flacara ce a izbucnit aproape instantaneu. Probabil unul din ei fuma. Sau suda in acelasi timp. De fiecare data cand am avut o astfel de stire, m-am intrebat daca muncitorii astia n-au si ei niste planuri cand se apuca sa sape, ca sa stie unde este teava sau cablul. Daca nu le dozeaza cineva “brandul” cu un hei-rup vocal, ca sa nu mai dea ca disperatii cu tarnacopul? Evident, n-am gasit raspunsul. Iar acum au aparut la televizor Doreii politici si nu-mi mai bat capul! Vreau sa vad ce perspective ne ofera si astia pentru urmatorul mandat, ca tot la gaze, apa si lumina ajung si ei. De batait, insa, bataim noi. Doreleeee! Nu mai da, tata, cu oistea-n gard!
Astenia de primavara si de blog Februarie 27, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 17commentsAzi n-am avut chef sa scriu nimic. Era prea mult soare si in afara de ”dosarul Flota” si dezvaluirile Adrianei Saftoiu despre presedinte, primarul Videanu si Elena Udrea, nici o stire politica nu m-a stimulat, nici o problema sociala, gata de abordat, nu mi-a trezit Muza din letargie. Asa ca mi-am zis ca pot sa lenevesc, sa las coltisorul asta gol, desi stiu ca prietenii mei vin la intalnire zilnic. Dar am avut mustrari de constiinta. Oare de ce, cand te inveti cu ceva, iti e atat de greu sa te dezobisnuiesti? De ce sucesti si rasucesti pe toate partile o situatie pe care ti-ai impus-o, doar pentru ca iti este greu sa iei decizia de a face un pas inainte si sa iesi din perimetrul tau? Sa zici, pur si simplu: nu am chef sa fac asta, vreau o schimbare! Fara regrete, razgandiri (pe la pranz, voiam sa postez totusi ceva) sau teama ca-i superi pe altii. Ei, cred ca a fost astenia de primavara! N-ati vazut ca nici politicienii nostri n-au avut zvic?! Doar tiganii au fost cu chef de omor, din cauza amorului comandat unor copii, dupa obiceiurile lor!
Povestea palatului meu Februarie 26, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Viata de ziarist , 4commentsIn ziarul de azi, publicam alte amanunte despre ceea ce se spune ca va fi evenimentul monden al verii: nunta lui Cristi Chivu cu frumoasa prezentatoare a Antenei 1, Adelina Elisei. Reporterul Click! a aflat ca petrecerea va avea loc la Palatul Stirbei din Buftea. Despre acest colt deosebit vreau sa scriu azi. Despre intalnirea mea cu locsorul de poveste, incarcat de istorii cu printi, printese, boieri si calesti, care mi-a ramas in minte si in suflet fiindca, atunci cand am patruns prima oara in acest mic paradis de la marginea Buftei, intrasem intr-un loc INTERZIS.
Sa fi trecut vreo 25 de ani de atunci. Buftea imi era un orasel familiar, sora mamei locuind acolo de prin 1973. Lacul, ~Calul balan~, studiourile Cinematografiei imi erau locuri cunoscute si dragi. De un singur ~obiectiv~ nu putusem niciodata sa ma apropii mai mult de portile mari, pazite: Palatul Stirbei. Era locul de destindere si distractie rezervat exclusiv lui Nicusor Ceausescu si administrat de Gospodaria de partid. Localnicii mai in varsta povesteau despre boierul Barbu Stirbei, de famila sa, de printii si printesele care soseau in vizita pe domeniul de 24 de hectare, ca sa se bucure de frumusetile padurii si ale lacului incarcat cu nuferi ca in poezia lui Eminescu. Cam astea erau perceptiile mele din acea vreme despre Palatul Stirbei. Intr-o zi, printr-un siretlic si beneficiind de o ~pila~, am reusit sa trec de portile grele si sa patrund acolo, impreuna cu un grup de elevi premianti, adusi sa culeaga ~flori medicinale~ si castane. Pentru copii, era un fel de recompensa pentru rezultatele bune la invatatura. Pentru mine, un vis implinit. Vizitasem, pana atunci, chiar si in anii copilariei, Castelul Peles, Palatul Cotroceni, Castelul Bran, dar nicaieri nu am trait sentimentul ca am patruns intr-o lume de basm. Acum imi explic perceptia prin faptul ca totul se hiperbolizase in mintea mea doar prin faptul ca, dincolo de frumusetea si farmecul lui, era un loc interzis. Am parcurs toate aleile parcului care inconjoara palatul, m-am afundat putin si in padure, am stat lipita cu fata de ochiul de geam al capelei de pe marginea lacului ramas fara nuferi, ca sa pot zari ceva din interior, am ~inspectat~ vechile grajduri parasite si am pandit veveritele care sareau din castani in stejari si apoi in lanul de musetel. Gratie unei doamne care se ocupa de intretinerea Palatului, am putut sa intru si in holul de jos. Sa privesc unu-doua minute locul de unde pornea spre etaj o scara de lemn, peretii imbracati in matase si o incapere a carei usa ramasa deschisa m-a lasat sa vad o soba superba, ca de portelan. Era universul de care se bucura Nicusor si prietenii lui, dupa ce neamul lui Stirbei fusese izgonit de comunisti.
Dupa 1990, ziarista fiind, am revenit in acest Palat de cateva ori. La receptii si intruniri. Fusese trecut in patrimoniul RAAPPS, apoi cesionat unei firme israeliene care declara ca vrea sa deschida acolo un cazino, apoi alteia, care l-a inclus in circuitul turistic. ~Hotel de 3 stele, cu 14 camere şi apartamente, restaurant 32 locuri, bar, sală de conferinţe, saloane pretabile diverselor acţiuni, terase superbe, parc englezesc de 30 hectare, lac de incintă, capelă princiară (stil neobizantin), unică în Europa de Răsărit~. Asa suna una din reclamele ultimilor ani. Nimic din basmul sufletului meu. La fata locului, insa, fiecare isi poate creea propria poveste, cu printi, printese, boieri si calesti. Cu siguranta, Adelina si Cristi Chivu o vor face.
Cade cap de ministru? Februarie 25, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 10commentsPrime si cadouri de Craciun impozitate. La fel si garzile medicilor, inclusiv ale rezidentilor (care isi mai incropeau astfel salariul de cateva milioane). S-a dat un comunicat laconic si cu asta basta: baza de calcul pentru contribuţia la asigurările sociale a fost extinsă şi asupra gărzilor făcute de medici în spitale. Aceştia ar urma să plătească o contribuţie suplimentară de 10%. Toate aceste ~nebunii~ ii apartin minitrului Muncii, Paul Pacuraru. Cel putin asa ne-a spus ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, care a lasat sa se intelega ca Pacuraru a cam facut-o de capul lui. Ce urmeaza? Remaniere guvernamentala sau schimbarea ministrului Muncii, fiindca toata lumea e inflamata?!
Pastila bolilor noastre – Dezbaterea de duminica (6) Februarie 24, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Dezbaterea de duminica , 23comments1. Alta situatie de isterie in Sanatate, care-l nauceste pe bolnav. Pana acum, medicii de familie scriau pe retete substanta activa a medicamentului prescris, urmand ca farmacistul sa-i dea bolnavului marca doctoriei ce o avea in stoc. Ministrul Eugen Nicolaescu a ajuns la concluzia ca medicul trebuie sa scrie pe reteta direct denumirea medicamentului, asa cum e trecut el pe cutie, motivand ca farmacistii nu vor mai putea favoriza astfel anumite firme distribuitoare. Farmacistii au sarit si ei in sus, sustinand ca dreptul care li se ia lor este dat medicilor, care se vor transforma in agenti de propaganda, intens curtati de firmele distribuitoare pentru a le fi prescrise si vandute medicamentele. Cum vedeti situatia, care ar fi solutia, cum se procedeaza in strainatate (daca stie cineva)?
2. Criza mare de cadre in partide! PSD n-a venit cu figuri noi, PNL n-are oameni calificati de unde alege un ministru al justitiei, PC aduna ce au lasat altii, iar la PD L- care nu si-a reinprospatat nici el esaloanele – azi sunt alegeri la Tineret. Elena Basescu se lupta cu un anume Bogdan Boza, despre care, daca n-ar fi fost scandalul de saptamana trecuta cu ~fata lui tati~, n-ar fi auzit nimeni. De ce credeti ca nu sunt promovati si alti oameni in prima linie a partidelor? Nu apar figuri noi sau e o politica de cadre legata exclusiv de ~tinutul de scaun~?
3. Pentru ca Elena Basescu a fost aleasa cu un scor zdrobitor secretar general al PDL, intr-o involburata situatie legata de scandalul cu colegul ei de partid, Bogdan Boza, pun pe ~ordinea de zi~ si acest al treilea punct al dezbaterii. Cine vrea isi poate exprima punctul de vedere, fiindca vad ca televiziunile de stiri sunt preocupate daca Baseasca a obtinut pe bune voturile sau doar pentru ca e fata lui tati.
Cine se va ploconi la Nastase? Februarie 23, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 40commentsFiind weekend, hai sa ne jucam pana-mi vine vreo idee mai bengoasa! Cine credeti ca-i va spune lui Adrian Nastase, intre patru ochi, asa cum ii spunea Bastus lui Decebal: ~In nemernicia mea, ca un caine turbat am muscat mana stapanului care m-a hranit~?
Bagati macar un nume, daca nu sunteti in stare de o lista cu pesedisti! Diseara facem totalul si vedem care ~bastus~ a intrunit cele mai multe puncte.
Problema lui Geoana Februarie 22, 2008
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 9commentsMa uit la tv. Alegeri la PSD. Lupta la microfon, lupta de culise, lupta unii reporteri sa incline balanta. Geoana si-a tinut discursul. Americaneste. N-are nici o problema. Da nitel aer democrat catre grupul lui Iliescu, da ceva mai mult pentru grupul pe care-l sustine. Se prezinta bine salii, nu pare intimidat de nimic cand isi expune ideile. O singura problema are: Nastase a dus PSD la guvernare si l-a tinut acolo 4 ani, iar in 2004 a pierdut la mustata in fata lui Traian Basescu.
PS – ~Singura mea ambiţie şi răzbunare este de a câştiga, a treia oară la rând, alegerile”, a spus Adrian Nastase dupa ce a iesit invingator in sanul propriului partid.
Golanul Dragos din Norvegia Februarie 21, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 8commentsImi scrie Dragos un comment la postul ~Student Party, cu Cristi Paturca si Rona Hartner~:
~Sunt foarte trist sa aud ca adevaratul suflet al Pietei Universitatii, Cristi Paturca este bolnav. Sper sa nu fie ceva grav, sa-i dea Dumnezeu sanatate.
Lucrez in Norvegia, la nord de Oslo, dar oriunde ma duc nu-mi lipsesc cantecele noastre dragi din Piata Universitatii.
cu multa prietenie si toate urarile de bine tuturor,
un fost golan din 1990~
Dragos a citit mai tarziu postul respectiv, ~aruncat~ deja in categoria ~Viata de ziarist~, dar a simtit nevoia sa scrie ceva. A reactionat tocmai ca i-au fost rascolite sentimente si amintiri. Omul n-a uitat. Altii nici nu stiu ce s-a intamplat atunci, in mijlocul Bucurestiului, de fapt in Romania. Fiindca intreaga tara era conectata la ~fenomenul Piata Universitatii~. O mana de oameni, intai, apoi multi-foarte multi, au ocupat Piata in luna mai, dupa primele alegeri libere din Duminica Orbului, si timp de mai bine de o luna au protestat prin cantec si discursuri impotriva noii oranduiri si a emanatilor Revolutiei. Atunci si acolo s-a vorbit prima oara de ~confiscarea puterii~, de ~esalonul doi~, de ~Punctul 8 de la Timisoara~si multe-multe alte lucruri. Era ca o Piata din Grecia antica, cu discursuri, cu schimb de idei si replici taioase. Dar si cu celebrul balcon, tribuna oratorilor si scena oamenilor de cultura. Sunt multe de spus si o sa o mai facem de-a lungul timpului. Postul lui Dragos a venit insa acum, la sfarsit de februarie, cand, in urma cu 18 ani, trecuse deja primul val de mineri prin Capitala, Dumitru Mazilu vorbise de pe tanc in Piata Victoriei impotriva lui Roman si Iliescu si obtinuse scoaterea partidului comunist in afara legii, iar in 20-21 februarie 1990 aveau loc ample proteste de strada intre simpatizantii FSN si cei ai partidelor istorice, taranist si liberal. CPUN-ul – precursorul actualului Parlament de azi – se intrunea in fiecare zi si facea spectacol televizat, de tipul celui pe care l-ati vazut de curand cu Ion Iliescu si Nica Leon. Era ceva fascinant pentru un popor care fusese tinut zeci de ani cu programe tv de cantece patriotice si reportaje despre clasa muncitoare in frunte cu maretul ei conducator si consoarta sa, academician de renume mondial!
Sunt convinsa ca Dragos si-a reamintit de toate aceste lucruri, acolo, in coltul lui norvegian, atunci cand mi-a expediat mesajul, asa cum am facut-o si eu acum, cand l-am receptionat. Adevarat, trecutul isi pune amprenta asupra fiecaruia din noi si, cateodata, in amintiri e salvarea. De exemplu, pe Cristian Paturca, acel golan cu chitara ce ne-a lasat ~Imnul golanilor~, doar amintirile acelei perioade l-au facut un supravietuitor.
Va dau linkul pentru a-l asculta pe Cristi, dar si textul Imnului golanilor din 1990.
http://www.trilulilu.ro/Vlady/5824b2a52cda18
A fost odata ca-n povesti, a fost in Romania
O gasca mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicand cu oamenii de bine
Veniti si neocomunisti si fara de rusine.
Refren:
Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.
Vrem libertate, nu comunism si nici schimbari de forma
Si de aceea securisti, sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
Democratii originale si nici minciuni sfruntate.
Ne-ati intrebat ce vrem aici, dar stie toata tara
Noi sustinem punctul 8 de la Timisoara.
A cazut 473, ce tinea TVR
Legata in lanturile ei, dar tot degeaba e.
Alegeri fara comunisti, fara nomenclatura
Si nu va temeti de golani fara coloratura.
Din cei care-au murit aici, ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost, macelul de atuncï.
Maia Morgenstern – anticamera de vedeta! Februarie 20, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Galeria cu artisti , 27comments
In comentariu sau la postul ~Vedetele-marfa~, Teo a pomenit-o pe Maia Morgenstern. Mi-am reamintit astfel de singura ora petrecuta impreuna cu marea actrita, in biroul primarului sectorului 1, Flor Pomponiu (mandat 1992-1996). Cred ca era prin vara lui 1994, oricum dupa ce Maia castigase un premiu extrem de important in cinematografia internationala, pentru rolul din filmul ~Balanta~ a lui Lucian Pintilie. Toate ziarele au omagiat-o atunci pe prima pagina, au fost emisiuni tv exceptionale, interviuri asemenea. Maia Morgenstern era vedeta noastra cea mai de pret!
Eram intr-o seara in biroul primarului, pentru un interviu. Avea obiceiul de a primi spre seara ziaristii, pentru ca peste zi era prea ocupat cu sedinte si audiente. Ma aflam de peste jumatate de ora in birou si mare lucru nu facusem din cauza telefonului care suna continuu. Inchideam si deschideam reportofonul si tot atat de des sorbeam din ceasca de cafea, ca sa nu tulbur treburile unui primar in execitiul functiunii. Cred ca se apropia de o ora intrevederea noastra si mai ca-mi luasem gandul ca o sa-mi iasa interviul. Cand am auzit si soneria secretarei, mi-a fost clar. Am auzit-o spunand pe spicher: ~E doamna Maia Morgenstern in anticamera. Va asteapta de 30 de minute si intreaba daca o mai puteti primi sau revine altadata?~. Doamne, vedeta mea facea anticamera la primar si eu il tineam ocupat cu ~nimicuri~ pentru care puteam reveni in alta zi! I-am spus soptit primarului sa o primeasca, ca reluam altadata. Oricum nu mai aveam chef si mi se parea ceva de neconceput sa nu-i dau intaietate celebrei actrite. Incepusem sa-mi strang lucrurile cand Maia a intrat in birou. O femeie tanara, frumoasa, cam de varsta mea, si atat de fireasca… Coplesitor de pamanteana. Avea un aer jovial, fara pic de nervozitate ca fusese tinuta de secretara atata timp in anticamera incat se demitiza singura din mintea mea. Primarul Pomponiu a insistat sa raman, pentru ca, ~nu-i asa, e o placere sa stai de vorba cu o vedeta a filmului, iar un ziarist e curios~, a punctat edilul. Am vorbit de filmul romanesc, despre Lucian Pintilie si despre filmarile la ~Balanta~, despre cum fusese primita pelicula in strainatate, despre tumultoasa viata politica din acei ani…Si, deodata brusc, actrita i-a spus: ~Domnule primar, trebuie sa ma ajutati! Avem nevoie de o casa. Stam cu un copil mic intr-o mansarda inchiriata, prost luminata si aerisita si nu avem posibilitatea, eu si barbatu-meu, sa cumparam ceva cu banii jos~. Pentru cei care nu stiu, in acei ani bancile nu dadeau credite pentru locuinte decat celor cu venituri consistente sau cu cine stie ce pile. Primarul n-a refuzat-o din capul locului, dar i-a povestit cum e cu ~naveta caselor~ dintre Primaria Capitalei si primariile de sector, cum se pandeste moartea unora fara de mostenitori pentru a se crea un spatiu liber. Ma rog, chestii-socoteli. Am plecat din primarie impreuna cu Maia. Pe jos, fiindca eu stateam la doi pasi, pe Titulescu, iar actrita, in mansarda inchiriata pe Calea Victoriei. 15 minute cat a durat plimbarea noastra mi-a vorbit intr-una despre fiul ei Tudor si parca am simtit-o si mai aproape cand i-am spus ca si pe baietelul meu tot Tudor il cheama. Felul ei de a fi daramase intre noi orice bariera si nu o mai percepeam ca pe marea vedeta pe care o admiram pe ecran sau o aplaudasem in sala de teatru. Nu mi-am sters-o din minte in niciuna din ipostaze.
Nu ne-am mai vazut de atunci. Stiu insa ca primarul nu i-a dat casa. Si mai stiu ca vedeta a inghitit umilinta anticamerei si cererii ei disperate cu zambetul pe buze. Acelasi zambet cu care, niste ani mai tarziu, l-a cucerit pe regizorul si actorul Mel Gibson si, apoi, publicul de pe mapamond cu rolul Fecioarei Maria. Un lucru va rog sa retineti: Maia e Maia Morgenstern, iar Flor Pomponiu e un nume despre care v-am pomenit (sau vi l-am reamintit) eu.
Vedetele-marfa Februarie 19, 2008
Posted by Simona Ionescu in : Galeria cu artisti , 15commentsVi-i inchipuiti pe Jack Nicholson sau pe Robert de Niro sau pe Nicholas Cage stand la coada intr-un magazinas american sau alegand patrunjelul intr-o piata? Iar daca, totusi, aceste lucruri s-ar intampla, va imaginati ca oamenii din jur nu sar sa le ceara autografe, sa le zambeasca, sa le adreseze cuvinte calde, entuziaste sau, pur si simplu sa-i priveasca cu dragoste, fiindca sunt idolii lor de pe ecran si de pe scenele teatrelor?! Din povestile prietenilor mei de peste Ocean, din ce am citit sau am vazut in documentare tv, este exclus! Vedetele, in America (dar si Europa), sunt Vedete! Obtin greu statutul asta, dar cand cariera artistica le-a conferit titlul, devin idolii publicului, iar statutul lor de artist e schimbat radical. Evident, la noi e altfel. L-am vazut pe Victor Rebengiuc mergand pe Calea Victoriei, la piata si, aproape in fiecare an, la Inviere, la biserica Mavrogheni. E un om din multime si atat. Johnny Raducanu mi-e aproape vecin si doar vanzatoarele din cartier se simt onorate cand artistul le viziteaza si face glume cu ele. Din pacate, in ultima perioada, am auzit ca aparitiile lui sunt tot mai rare, dar mai dese la spitalul Floreasca, unde a si fost internat acum cateva saptamani. Pe Tamara Buciuceanu Botez am vazut-o umbland printre florile din piata si nimeni din jur n-a simtit nevoia sa-i intinda un buchet in semn de omagiu, macar in amintirea ~profesoarei Isoscel~. Si totusi, nu ducem lipsa de vedete! Sunt peste tot – si in ziarul meu si in altele. Fara cariera, dar dorite si devorate de public dupa doua-trei aparitii la tv. Aceste vedete nu merg pe jos sau prin piete si au paparazzi mereu pe urmele lor. Sunt ~vedetele-marfa~, care incita publicul incepand cu viata privata si terminand cu ~perlele din putul gandirii~. Sunt ~vedete~ care nu au primit niciodata aplauze la scena, dar care se plimba in BMW-uri si Mercedesuri si-si beau cafeaua in cele mai fitoase localuri din Bucuresti, sub privirile pline de admiratie ale celor din jur. Si dau si autografe, daca admiratorii le ofera pix, fiindca gentuta sau sacoul de firma n-are compartiment pentru banala ustensila in cauza!
