jump to navigation

Cum se construiesc dosarele penale Ianuarie 30, 2008

Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 14comments

Revin la cazul Orban, fiindca pare tot mai clar ca accidentul acela de masina a fost si e tratat politic, oricat s-ar nega. Va las sa interpretati si voi ultimele informatii si sa va spuneti parerea. E important sa vedem cum se fac dosarele penale ca sa intelegem de ce n-au o finalitate cand e vorba de un demnitar sau de un smecher.

Dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute, din Parchet a transpirat ”pe surse” ca, in baza raportului medico-legal, procurorul a dat neinceperea urmaririi penale impotriva ministrului liberal, Biroul de Presa al institutiei a reactionat. Ziaristii acreditati pe Parchete au primit un SMS in care se infirma stirea, spunandu-se ca inca nu s-a luat o decizie. Miercuri, 30 ianuarie, alte ”surse” din Parchet au suflat ziaristilor ca Ludovic Orban a fost audiat in cursul zilei. Dupa ce stirea a plecat pe fluxul unei agentii de presa, ministrul Transporturilor a reactionat. El a spus ca nu a fost audiat, ci doar a avut ”o discutie cu procurorul in ceea ce priveste stadiul cercetarilor in dosarul accidentului din decembrie”. La ce folosesc toate aceste frecusuri in care ziaristii sunt folositi pe post de trompeta? Evident, la distorsionarea imaginii ”inculpatului” si erodarea increderii in presa. Dar bomba acestui dosar vine din raportul IML! Cititi si veti vedea cum medicii legisti spun ba ca fata nu a putut fi lovita de un autoturism, ba ca prezinta ceva urme. O balmajeala pe care, hai, sa ne-o explicam!

Fragmente din raportul IML

”Leziunile traumatice constatate la examenul obiectiv medico-legal nu au caracteristicile unui impact cu un autovehicol, in sensul evidentierii unor leziuni a caror forma si dimensiuni sa corespunda unui relief al autovehicolului sau amprentei pneurilor”.(…) ”Leziunile traumatice, precum si micul hematom localizat parietal dreapta constatat cu ocazia examinarii din data de 16 decembrie 2007, la Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Gr Alexandrescu, prin topografia (situate pe aceeeasi parte a corpului) si morfologia lor pledeaza pentru producerea acestora prin cadere auto sau heteropropulsata (a cazut singura sau a fost impinsa), cu tre-patru zile anterior examinarii medico-legale si necesita doua-trei zile ingrijiri medicale de la data producerii. Echimoze fata anterioara ambii genunchi s-au putut produce cu una-doua zile anterior examinarii medico-legale prin lovire sau de corpuri dure si nu au necesitat zile de ingrijire medicala. Dta fiind existenta leziunilor produse in zile diferite, producerea lor nu poate fi explicata printr-un singur evenimet traumatic. Concluzia raportului indica faptul ca leziunile traumatice constatate la examenul obiectiv medico-legal nu au caracteristicile unui impact cu un autovehicol. Nu exista leziuni a caror forma si dimensiuni sa corespunda urmelor unui autovehicol sau amprenta pneurilor”, se precizeaza in raportul trimis Parchetului si citat de Mediafax.

Nota. Accidentul s-a produs in 16 decembrie, in jurul orelor 15.00. Inca o data va spun sa cititi cu atentie!