Intr-un Craciun de demult Decembrie 20, 2007
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 11comments
Gata, azi trebuie sa fac lista aia grea! Lista pe care insir, ca in fiecare an, numele celor dragi, la care sa vina Mosu. Uff, apoi urmeaza chinul! Ce cadouri sa le iei?! Omor in Careffour, la Plaza din Drumul Taberei, prea departe Mall-ul din Vitan. Si, hai ca te mobilizezi sa treci impedimentu, dar ce Dumnezeu sa cumperi pentru fiecare astfel ca sa-l surprinzi?!
Ma gandesc ca, daca as stii sa fac cozonaci ca mama, nimic n-ar fi mai incantator decat sa le ofer bucati aburinde, cu miros de lamaie si nuca prajita, mangaiate pe coaja cafenie cu o pana de gasca inmuiata in galbenusul oului. Sau cate un cosulet cu bucati oachese de carnati facuti in casa. In tocatura lor, tata arunca bucatele de carne taiate cu satarul si catei rai de usturoi. Langa balaoachesii carnati, musai pus un caltabos si agatat un straif de soric, d-ala adevarat, alaturi de un clodir cu tuica legat cu funda rosie, caci, nu-i asa e sarbatoare! Ei, dar de unde…Pana si bradul meu e artificial, iar ala de a vrut sa-l ia barbatu-meu, in spirit de fronda, era olandez si costa 2 milioane!
Mi-am programat ca, pana diseara, sa am gata lista, cu nominalizari de cadouri cu tot. Cu daruri din prezent. Poate ceva idei, n-ar strica…
Si presedintii pierd procese Decembrie 19, 2007
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 9commentsAccidentul ministrului Ludovic Orban a trecut in umbra o stire mica, insa mare in continut! Presedintele Traian Basescu a pierdut un proces. Curtea de Apel Bucuresti a decis ca expresia ~tiganca imputita~, folosita de Basescu, este rezultatul unui comportament nejustificat de imprejurari obiective si ca opinia publica are dreptul de a fi informata inclusiv despre viata privata a sefului statului. Expresia, spune Curtea, reprezinta o discriminare la adresa jurnalistei de la Antena 1, Andreea Pana.
Din cate imi aduc eu aminte din anii de gazetarie, este pentru a doua oara cand o instanta da o hotarare impotriva sefului statului. Prima a apartinut judecatorului Corneliu Turianu, presedintele Tribunalului Bucuresti la acea vreme, care a decis ca Ion Iliescu nu mai poate candida la presedintie fiindca si-a indeplinit doua mandate. Iliescu totusi a ajuns sa candideze si in 1996, iar Turianu a trecut ~la pensie~.
Cred ca merita consemnata aceasta stire, desi nu sunt sigura ca ea reprezinta suprema independenta a Justitiei.
18 decembrie 1989-18 decembrie 2007 Decembrie 18, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 55commentsTrecusem peste un weekend linistit, normal de banal pentru acel decembrie 89. Habar n-aveam ce se intampla in vestul tarii. Ziua de luni, 18, a fost tot atat de rutinata: cresa mea de copii, ai mei si ai prietenilor vecini, televizorul dat pe bulgari. Abia dupa-amiaza, cand ai mei s-au reintors de la serviciu, aveam sa aflu primele zvonuri. La Timisoara, oamenii iesisera in strada, avusesera loc batai cu militienii si militarii, se trasese cu arma… Aproape nu ne venea sa credem. Unul din prieteni, Gioni, avea sursa suprema: un coleg de-al lui avea rude acolo. Barbatul meu aflase si el de la un militian din Buftea, cu care juca fotbal, ca Militia a intrat in alarma de gradul I fiindca pe la Timisoara ~se intampla ceva nasol~. Un telefon dat pe seara de mama, care imi comunica sa am grija, sa nu umblam seara pe strazi… Oricum nu credeam ca va fi mai mult decat o revolta locala, inabusita repede de autoritati. Apoi, am ~prins~ Europa libera…
Azi, 18 decembrie 2007, ziua se anunta obisnuita. Avem ministrul justitiei nominalizat, iar viata politica nu s-a schimbat in nici un fel. Daca va interveni ceva semnificativ pe parcursul zilei, o sa revin la text si o sa postez. Acum am posibilitatea!
P.S. O marturie din Timisoara acelor zile am gasit-o pe un link postat pe blogul lui Vlad Petreanu. Marguta ne spune ce s-a intamplat in orasul de pe Bega. Click aici
http://blog.360.yahoo.com/blog-rO.QUVwwdbL28aQtl.G1ue0lVsyOqA–?cq=1&p=11647&n=28500
Daca sunteti interesati si de alte povestiri dati click http://amardezi.blogspot.com/. Este blogul lui Vlad. El a dat o leapsa colectiva si, mai priceput decat mine in ale tehnicii, e mai usor sa nevighezi de la el catre blogurile celor ce au postat texte despre propria revolutie.
Am ratat 15 ani de Evz! Decembrie 18, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Viata de ziarist , 6commentsAm avut o zi incarcata. Prima dupa cateva zile de concediu. La pranz primesc pe mail o invitatie. E de la Evenimetul zilei. S-au implinit 15 ani in iulie de cand Ion Cristoiu a lansat ~Bulina rosie~ pe piata, revolutionand media, dar din nu stiu ce motive conducerea de acum a ziarului a decis sa aniverseze abia azi, 17 decembrie 2007. Intr-un fel m-a mirat invitatia, deoarece, la aniversarea de 10 ani, Cornel Nistorescu nu a chemat nici un om din staful lui Cristoiu, desi, la urma urmei, noi fuseseram cei care, ani de zile, creasem un brand. Cand am plecat de la Evz, in 1997, la doua saptamani dupa demisionarea lui Cristoiu, am lasat in urma un ziar cu un tiraj de 270.000 de exemplare si cinci ani de munca ca redactor sef adjunct. Si multe, multe regrete pentru o echipa cu oameni deosebiti. Evenimentul zilei fusese o scoala (cu bune si rele), iar ~oamenii~ lui Cristoiu decid si azi in media romaneasca. Ziarul are acum alta fata, s-a gasit o alta formula, din vechea ramanand doar promovarea anchetei si a campaniilor de presa. Imi plac multi gazetari de acolo.
Cand am citit invitatia m-am gandit ca fostii colegi, Razvan Ionescu si Grigore Cartianu, pe vremuri redactori sportivi, azi sefii ziarului, si-au amintit si de contributia noastra la succesul Evz – a mea, a lui Gica Voicu, Mirel Curea, Dan Andronic, Sorin Rosca Stanescu, Radu Tudor, Eugenia Cristea, Adrian Halpert, Mihai Palsu s.a. Pe Ion Cristoiu cred ca Grigore Cartianu ~l-a uitat~, dupa acel lung proces in care maestrul cerea sa-i fie scos numele din caseta ziarului, asa ca nu l-a trecut pe lista cu invitati. Nici ceilalti colegi, amintiti mai sus, nu stiu daca au primit invitatie, fiindca, primind-o eu in cursul aceleasi zile, n-am putut sa-mi modific sub nici o forma programul si sa particip la sarbatoare. Eram de serviciu pe ziar pana la orele 22.30 si nu era chip sa plec. Asa am ratat si al 15-lea an de Evz! Sper, insa, ca macar cativa din ~cei vechi~ sa se fi amestecat cu ~cei noi~, strivind niste bariere ale orgoliilor atat de artificial ridicate de un fost patron ce, acum cativa ani, nu s-a sfiit sa vanda un vis frumos, botezat de Cristoiu ~Evenimentul zilei~. Daca gresesc, accept argumente.
O Rusie, o Romanie, dupa comunism… Decembrie 17, 2007
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 9commentsAm vazut aseara, la National – sala Amfiteatru – piesa A patra sora, scrisa de un polonez Janusz Glowacki si pusa in scena de regizorul Alexandru Colpacci. Din distributie (desi toti 11 actori au fost magnifici!), Mircea Albulescu, Simona Bondoc, Tania Popa, Marius Manole, Amalia Ciolan. Ca un facut, starea mea de incursiune in trecutul revolutionar, ce ma bantuie in ultima vreme, avea sa se prelungeasca cu aceasta piesa. ~A patra sora~ este o tragi-comedie, despre viata rusilor de dupa caderea lui Gorbaciov. Dar seamana atat de tare cu Romania! Este povestea a doua Moscove, cu mentalitati diferite, dar ambele cu ochii atintiti catre America, de acolo de unde vin banii si succesul. Doua Moscove, sugerate de autor prin dispunerea scenelor in doua apartamente: Jos, familia unui fost colonel cu trei fete, care isi ineaca in alcool neputinta de a se imbogatii si de a se adapta noii societati. Sus, sta un tanar mafiot cu mama lui. Aceasta rusoaica batrana, exponenta comunismului, dar care invata sa semneze contracte si sa faca bani din moartea propriului fiu, este singurul personaj care scapa cu viata si urmeaza sa creasca fetita nou-nascuta – Speranta – a uneia din cele trei surori. Aplauzele de final au fost atat de multe si lungi-lungi…. Despre a patra sora nu va spun decat ca era un barbat travestit. Merita sa va rasfatati singuri cu o asemenea piesa de teatru. Cadou de sarbatori.
15 decembrie 1989-15 decembrie 2007 Decembrie 15, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 30commentsE 15 decembrie. Nu stiu ce m-a apucat anul acesta de imi vin in minte tot felul de amintiri despre ce am trait in acele zile din decembrie 1989. Poate pentru ca se implinesc 18 ani, poate ca e un exercitiu de memorie, poate ca imbatranesc si ma agat de tinerete, poate ca intrebarile si nedumeririle copiilor mei mi-au aratat cat de putin stiu ei despre ce a fost… Vor folosi aceste marturii la ceva? Nu stiu, dar simt ca trebuie spuse, scrise…Cu sinceritate. Fara a avea pretentia ca vom descoperi Adevarul despre tot ce a insemnat Marea Revolutie din decembrie 1989.
Ce faceam eu in 15 decembrie 1989? Eram fericita ca, dupa-amiaza, obtinusem un concediu medical pentru ingrijirea copilului, ceea ce insemna ca doua saptamani nu ma voi duce la serviciu. Eram de ~jurna~ la copii, adica era randul meu sa am cresa in apartament! Eu si inca doua prietene vecine, toate cu copii mici (intre un an si trei ani), ne luam pe rand tot felul de concedii ca sa stam cu micutii acasa. Doua saptamani de medical costa 200 lei sau o punga cu cadouri: ness, sapun ~Lux~, ciocolata chinezeasca sau vreo sticla de bautura fina. Pe 15 decembrie 89, intr-o vineri, era randul meu sa rezolv problema pentru sapatamana ce urma sa inceapa din 18. O, Doamne, sambata o aveam libera! Eram in SRL, adica in traducere – saptamana redusa de lucru! Ah, si ce a ajuns sa insemne dupa aceea SRL-ul! In fine… Cert e ca in acel 15 din 1989, habar n-aveam ce urmeaza sa ni se intample de luni! Asa cum n-am aflat nici ca, in acea seara, la Timisoara, un pastor ungur incepuse un protest public. La fel nu am stiut ca, doar cu o zi inainte, pe 14, la Iasi, fusese inabusita o revolta a studentilor. Despre aceasta din urma am aflat mult mai tarziu, prin 1990, cand au inceput marturisirile televizate. Atunci, pe 15 decembrie 1989, pentru noi, bucurestenii, a fost o zi si o seara obisnuita. Cred ca, dupa ce ne-am culcat micutii, ne-am strans la mine toate cele trei familii, ca in fiecare vineri, am facut floricele si am baut vin de tara, in timp ce urmaream la video un film tradus de Irina Nistor.
In aceasta seara de 15 decembrie 2007, ma duc la teatru. La Teatrul National. Va fi revolutia mea culturala din acest an, fiindca – rusine sa-mi fie! – n-am ajuns deloc in apropierea unei scene.
Doar Ion Iliescu?! Decembrie 14, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 9commentsO intrebare de ~Decembrie ajuns la majorat~:
Pe ce alt personaj politic al anilor 1989-1990 l-ati fi vazut in locul lui Ion Iliescu, adica preluand puterea in urma cu 18 ani?
SI NU UITATI, VA ROG FRUMOS, DE AMINTIRILE DESPRE REVOLUTIE! HAI SA VEDEM CE NE-A MAI RAMAS IN MEMORIE DUPA 18 ANI!
Unde a disparut teroristul? Decembrie 14, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 3commentsE mijlocul noptii si afara ninge lenes. Ma rasfat intr-o bruma de concediu si dorm pana inspre pranz. In linistea noptii, cand toti ai casei s-au adunat in culcusurile calde, imi place sa navighez in lumea virtuala. Pe blogul lui Teo.Georgescu (Teodora, pentru mai multa precizie) am gasit povestea ei despre propria Revolutie. Am descoperit ca una din secvente am trait-o si eu. Un individ tragea dintr-o macara in Piata Victoriei. Era, cred 23 decembrie. Sau poate 24. Locuiam pe sos. Titulescu, iar din balconul meu se vedea limpede Piata. Acolo, pe o latura se construia un bloc. Sa fi fost 3-4 dupa-amiaza, oricum afara era inca lumina, cand au inceput sa se auda rafalele de mitraliera. In piata erau taburi, tancuri si soldati. Pazeau cladirea Guvernului. Barbatul tragea si tragea…Il vedeam ca o mogaldeata neagra, sus, sus, pe macara. Lumea de jos, iesita din gura metroului fugea. A durat destul de mult jocul acesta de-a Rambo pe macara! Ma rugam sa nu omoare multa lume, ma rugam sa nu se intoarca Ceausescu de-acolo de unde fugise, fiindca gandeam ca urmeaza prapadul. Intr-un final, rapaiala mitralierei a incetat. Am vazut soldati si civili alergand spre macara. Apoi, la cateva minute, prin fata blocului meu, pe Titulescu, a trecut o Dacie plina ochi cu barbati. In afara celor din interior, alti doi erau agatati pe exterior. Doar picioarele le stateau in masina, pe geamuri. ~L-ati prins, l-ati prins? Unde il duceti?~, a strigat unul din trecatori. ~La circa de militie~, i-a raspuns unul din cei atarnati de masina. I-am povestit in acea seara mamei ce vazusem, apoi de alte cateva ori sotului, unor vecini si prieteni. Peste cateva luni, apoi ani, cand devenisem reporter decis sa descopar lumea, am tot intrebat politistii de la sectia 4 (ei nu mai erau militieni, iar circa devenise sectie!) cine era tipul care tragea la Revolutie de pe macara si ce au facut cu el. ~Ce tip? Aici n-a fost adus nici un asa-zis terorist. N-am parasit sectia in acele zile si as fi stiut daca aduceau pe vreunul!~, a fost invariabilul raspuns pe care l-am obtinut de la cativa ofiteri din acea perioada. O data, unul mai hatru, m-a intrebat daca barbatul avea combinezon negru. DA, i-am raspuns, convinsa ca asta isi va da drumul la gura, fiind mai tanar. ~Atunci inseamna ca ati vazut o fantoma neagra~, mi-a soptit si mi-a facut cu ochiul.
Tot despre Mircea Geoana Decembrie 13, 2007
Posted by Simona Ionescu in : D-ale mele, d-ale noastre , 3commentsIl stiu pe Mircea Geoana de cand era purtator de cuvant la MAE. Era bun. Apoi, a devenit ambasador. Era bun. A baleiat cu diplomatie. A ajuns presedinte de partid. Si mi-a amintit cat de bun era ca purtator de cuvant.
Atunci n-ar fi gafat, trimitand o jurnalista sa apeleze la fundatia sotiei sale ca sa se trateze de cancer!
Trairi de gazetari… Decembrie 12, 2007
Posted by Simona Ionescu in : Amintiri despre Revolutie , 12commentsAm descoperit in mailul meu un text trimis de fostul meu coleg Gabi Inoan, un om drag, care mi-a dezvaluit multe din tainele gazetariei la inceputurile carierei mele de reporter la Tineretul liber. Daca privesc in strafundurile amintirilor mele, cred ca a fost cel mai corect om fata de mine in aceasta lume a presei plina de orgolii. Nici lui nu i-a placut publicitatea excesiva, n-a vrut sa iasa niciodata in fata, desi in acei ani, de incepturile democratiei, era usor sa ajungi vedeta media. Acum lucreaza la TVRM, tot in spatele camerelor de luat vederi. Vorbim rar la telefon, chiar accidental, dar prietenia nu s-a rupt. L-am trecut pe lista ~gazetarilor care au facut mineriadele ~ din 1990 si 1991, din postul cu acelasi nume de pe blogul meu. Nu l-am anuntat, dar a aflat. Si mi-a scris un mail. Despre acele inceputuri revolutionare din Romania , pe care le-a trait ca reporter liber. Va mai amintiti? Voi stiti, cei micuti-mititei in decembrie 89? Poate nu-i timp pierdut sa cititi!
AMINTIRILE SE STERG SI DIN CASETE
Intr-un sertar peste care se asaza praful unui an intreg, tin o caseta audio. Cind vine decembrie, cam pe dupa 10 ale lunii, o ascult. Nu are muzica,glume sau colinde. Nu contine nici macar amintiri personale. E o banda de pe care cuvintele se inteleg tot mai greu. Este o banda pe care curge insa si acum viata din urma cu mai multi ani. Mai precis din noaptea de 16 decembrie 1989. In Timisoara. Este o caseta care nu mai are loc in niciun muzeu, pagina de ziar, emisiune de radio sau de tv. Pentru ca pe prea putini ii mai intereseaza ce a fost, cu adevarat, atunci. Acum se vind bine povestile, comentariile, ipotezele si analizele. Faptele nu ma iau trecere. Ascult banda inregistrata cu frica de un radioamator. Sint conversatiile dintre citiva taximetristi timisoreni si un anume Rotarescu, pe atunci secretar doi la municipiul de partid. Se dau ordine, se transmit informatii, se dispun deplasari de trupe. Discutiile lor au insemnat viata si moarte pentru multi. Inseamna, in fapt, istorie. O istorie scrisa cu majuscule si cu minuscule, cu singe, speranta, teama si suferinta. O istorie ce nu mai are loc in manuale. Acolo ea a fost strivita de personajele de basm ale televiziunii pentru care marele eroism inseamna citirea cu aplomb a unui text rulat pe prompter.Astazi am ascultat caseta din nou. Apoi am pus-o cu grija in sertar. Sunetele se disting din ce in ce mai greu, dovedind ca exista si o altfel de uitare. Poate ca anul viitor nu voi mai auzi decit un hiriit prelung. Ar fi semnul ca a venit timpul sa imi vad de ale mele si sa nu mai privesc in urma. Nu mai e la moda.
-
Gavrila INOAN
